Războiul ucrainean şi noua ordine mondială

Asculta acest articol

La împlinirea unui an de la invazia Ucrainei, prin declaraţiile lor, politicienii parcă ar fi sărbătorit sfârşitul războiului. Oficialii români au scos în evidenţă ajutoarele pe care le-am acordat ucrainenilor. Am primit familiile de refugiaţi, am trimis ajutoare, am deschis un culoar de tranzit al mărfurilor, al cerealelor, spre porturile de la Marea Neagră.
Dar au fost şi persoane care s-au plâns, care au scos în evidenţă pierderile suferite de România.
Culoarul deschis pentru mii de camioane cu cereale a condus la o criză a produselor româneşti. Multe camioane nu au mai ajuns la Marea Neagră, ci s-au oprit pe drum. Ucrainenii au dat o lovitură puternică producătorilor români care au rămas cu produsele în depozite. Preţul mai mic a stricat piaţa. România din al doilea exportator de cereale din Europa a ajuns importator.
Guvernul nu a reacţionat pentru că era o directivă europeană. Numai că respeciva directivă obliga numai la deschiderea unui culoar pentru camioanele din Ucraina, nu pentru vânzarea lor în România. Împlinirea unui an de la izbucnirea războiului prinde cele două ţări într-un conflict pe problema canalelor de navigaţie din Delta Dunării. Ucrainenii nu doar luptă cu arma în mână împotriva invadatorilor, ci îşi mai văd şi de economie. Astfel au început să adâncească canalul Bâstroe, aflat pe terioriul lor, în detrimentul canalului Sulina, aflat în partea română. Altfel spus, ne fură apa şi astfel nu se va mai putea naviga dinspre Dunăre spre Marea Neagră.
Deşi sună propagandistic, poate ar fi cazul să ne mai vedem de interesul naţional. Devalorizat de prea deasa lui întrebuinţare termenul pare compromiţător în sine pentru cel ce ar îndrăzni să-l rostească. Fostul ministru Gabriel Oprea, lider UNPR, chiar s-a ales cu supranumele de “Domnul interes naţional”.
De fapt interesul naţional i-a dictat PSD-ului să intre la guvernare. Tot interesul naţional a obligat PNL să accepte colaborarea guvernamentală şi parlamentară cu PSD. În prim plan trebuie pusă colaborarea guvernamentală a celor două partide. În parlament se mai înţeleg, mai negociază, mai trag nişte sfori şi legile se votează. Este adevărat că având majoritate confortabilă ar putea modifica pe ici, pe colo şi Constituţia. Nu o fac tocmai pentru că le convine ambiguitatea unor articole. Cum colaborează PNL şi PSD, sau mai precis PSD cu PNL, în plan guvernamental? Nu în mod strălucit. Nu se ridică la nivelul aşteptărilor din partea populaţiei.
Dacă se pun pe două talere promisiunile şi realizările, se răstoarnă cântarul. Promisiunile trag greu. Realizările sunt puţintele. Câte o cârpeală pe ici, pe colo.
Pentru că vorbirăm de agricultură, nu este curios că guralivului ministru Petre Daea i s-a cam închis gura? Totul în numele solidarităţii cu viteazul popor ucrainean.
Dar să sărim şi în ograda vecinilor. Premierul Ungariei spunea recent că dacă vorbeşte cineva despre pace imediat este catalogat ca susţinător al Rusiei. Dacă îi dăm dreptate lui Viktor Orban şi noi puteam fi catalogaţi drept simpatizanţi ai Rusiei.
Este, totuşi, curios, că se vorbeşte atât de mult despre război şi deloc de pace.
Parcă ar fi vorba depre un meci de fotbal care nu vrem să se mai sfârşească. Să ne aducem aminte că în momentul în care ministrul Apărării, Vasile Dâncu a amintit despre o posibilă pace a fost dat afară din guvern. Actualii lideri ai lumii, şi nu-i includem aici pe şefii de stat şi de guverne din Europa, parcă îşi doresc un război. De ce? Pentru că simt că se află în faţa unei noi ordini mondiale.
Războiul din Ucraina nu poate fi despărţit de noua ordine mondială ce este pe cale să se instaureze pe planetă.