Asculta acest articolEşecul Schengen a tăiat cheful comentatorilor, observatorilor fenomenului politic, economic, social de a mai face obişnuitele retrospective ale anului care se încheie.
La ce să te opreşti? Ce merită analizat din perspectivă comparatistă cu alţi ani? Din punct de vedere politic nu s-a schimbat nimic în bine faţă de anii trecuţi. Aceleaşi probleme, aceleaşi figuri, aceleaşi tânguiri. Aia nu se poate pentru că ar trebui întâi rezolvată ailaltă.
Toată lumea este de acord că ar trebui rezolvată o dată pentru totdeauna legea pensionării unitare.
De ce, să zicem, generalul în rezervă Nicolae Ciucă are, la 55 de ani, o pensie de 17.000 de lei, la care se adaugă salariul de prim ministru de 24.000 lei, brut? Ceva bănuţi ia şi ca parlamentar.
Preşedintele României are un salariu mai mare decât al primului ministru cu 960 de lei. ~n schimb un consilier prezidenţial are un salariu lunar de 21.840 lei, dar un consilier de stat are un salariu de doar 16.640 de lei. La aceste salarii se adaugă un spor de condiţii de muncă vătămătoare. Puţin mai mare decât un salariu minim.
Iată câteva exemple care demonstrează că, într-adevăr, este necesară o lege unitară. În sensul că înalţii demnitari nu ar trebui să aibă un venit lunar mai mic decât pensia cumulată cu salariul primului ministru. Adică vreo 410.000 de lei.
Desigur, este o glumă pe care nu o vor gusta, chiar acum de Crăciun, pensionarii care au puţin peste 1000 de lei, sau salariaţii care primesc în mână sub 2000 de lei sau puţin peste această sumă insuficientă pentru un trai decent.
Cine mai are chef să lucreze în ţara asta când vede atâta discrepanţă între venituri? Oamenii s-au săturat de muncă neplătită. S-au săturat şi patronii de at]tea dări date statului. Din banii acestora sunt oferite cu atâta dărnicie marile salarii. Dar veniturile preşedintelui, ale primului ministru, ale miniştrilor şi consilierilor sunt nimic faţă de salariile unor directori de regii, de agenţii guvernamentale care urcă până spre 10.000 de euro lunar.
O dreaptă lege a distribuirii veniturilor este o prioritate mai arzătoare la ordinea zilei decât Schengenul învârtit şi sucit pe toate părţile de cei vinovaţi că România nu a fost acceptată în acest spaţiu al circulaţiei libere prin ţările UE.
Când primarii şi funcţionarii publici pretind salarii mai mari se uită cu un ochi la salariile babane ale colegilor mai sus amintiţi şi cu altul la pensiile şi salariile mici din sectorul privat.
Punând sub lupă fie şi doar una din multele probleme nerezolvate este suficient să tragi concluzia că ţara este guvernată prost. În acelaşi timp, sunt primari care administrează bine şi foarte bine unităţile lor administrative şi le-ar administra şi mai bine dacă nu ar exista haosul de la vârf.
Ca primar Klaus Iohannis a fost bun, iar ca preşedinte se înscrie în rândul funcţionarilor mediocri. Cum se explică asta? Prin proasta, prin strâmba arhitectură a statului român. Aşa ne-am aşternut după revoluţia de acum 33 de ani, aşa dormim de atunci încoace.
Cum se poate schimba acest lucru? Cel mai simplu este să spui că nu se poate. Iată, după votul negativ al Austriei ies la iveală tot felul de afaceri ale firmelor austriece în România. Au pus mâna pe una dintre cele mai profitabile afaceri. Au cumpărat Petrom pe bani mărunţi. Abia acum se află dedesupturile afacerii. Trei firme austriece scot profituri uriaşe exploatând pădurile din România. Abia acum se vorbeşte ceva mai deschis despre jaful din păduri.
Se va schimba ceva? Se vor lua măsuri, se vor recupera pierderile? Slabe speranţe. Rezolvarea marilor probleme cade în sarcina guvernanţilor. Guvern, parlament, preşedinţie. Sfânta treime a puterii. Miluită cu cele mai mari venituri şi privilegii.
Fii primul care comentează