Image 1
Image 2

ROMÂNIA: Copiii abandonaţi din ţară au nevoie de 1000 de voluntari

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Cei mici au nevoie de două ore pe săptămână de atenţia şi îngrijirea voluntarilor
Cei mici au nevoie de două ore pe săptămână de atenţia şi îngrijirea voluntarilor

Copiii din Romania care au ajuns în centrele de plasament au nevoie de sprijinul a o mie de români. Este vorba de ajutor acordat prin şedinţele interactive derulate în instituţiile care se ocupă de ei, dar şi activităţi în afara acestora. 

În principiu, micuţii ar avea nevoie ca, preţ de două ore pe săptămână, să fie ajutaţi la teme, prin prezenţa efectivă a unui adult. Astfel, ar putea creşte şansele lor la o viaţă normală, dar şi integrarea facilă pe piata muncii, la momentul potrivit.

 

“Copiii şi tinerii din sistemul de protecţie au extrem de mult potenţial, umbrit însă de lipsa de încredere în ei şi afectat de separarea de familie. Au nevoie de relaţii cu adulţi care să le devină prieteni şi modele, să le ofere sprijin şi încurajare, să îi motiveze să îşi continue educaţia şi să le arate câte oportunităţi există şi cum le pot accesa”, este motivaţia publicată pe un site de socializare de către reprezentanţii Asociaţiei Ajungem Mari, care a lansat invitaţia către toţi cei interesaţi.

 

Pentru a exista un număr constant de voluntari, ONG-ul lansează această invitaţie anual. Românii care doresc să vină în întâmpinarea nevoilor copiiilor abandonaţi sunt sprijiniţi în acest demers prin training-uri şi consiliere constante.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with