Să colindăm, privind viaţa cu optimism!

Asculta acest articol

Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este un prilej de bucurie duhovnicească pentru întreaga creştinătate. Având în vedere importanţa deosebită a acestui eveniment, Biserica a rânduit ca, pentru a-L primi aşa cum se cuvine pe Mesia “Cel mult dorit”, să ne purificăm sufletele şi trupurile printr-o perioadă mai îndelungată de post, prin rugăciune, milostenie şi alte fapte bune, în dorinţa de a ne apropia cu iubire de aproapele şi implicit de Dumnezeu.

Este un timp în care putem realiza în mod real o pregustare a Raiului care ne aşteaptă prin intermediul frumoaselor noastre colinde. Colindul reprezintă un moment de bucurie pentru toată lumea, vestind naşterea în lume a pruncului Iisus în peştera din Betleem. Prin colinde devenim mesagerii naşterii Domnului în lume.

În textele colindelor se cuprinde în linii mari istoria mântuirii omenirii. Omul de acum două mii de ani se găsea la apogeul păcatului. Prin urmare, în acest moment Dumnezeu Îl trimite în lume pe Fiul Său mult iubit, “să Se nască şi să crească, să ne mântuiască”, pentru a ne elibera din robia păcatului şi din stricăciunea morţii, care se făcuse stăpână peste om, ca plată a păcatului. Fecioara Maria este aleasă ca Maică a Fiului lui Dumnezeu, ea primind vestea cea bună prin Arhanghelul Gavriil. Urmează recensământul ordonat de împăratul roman Augustus şi “mergând Iosif cu Maria/La Viflaim să se înscrie/Într-un mic sălaş/Lâng-acel oraş/L-a născut pe Mesia”. În acordurile unei adevărate simfonii dumnezeieşti, cerul se contopeşte cu pământul, îngerii cântă din cer, păstorii se închină, magii de la Răsărit vin, călăuziţi de stea, şi Îi aduc Noului Născut daruri preţioase de aur, smirnă şi tămâie. Fecioara Maria nu găseşte nici măcar un loc în Betleem pentru a-L naşte pe Fiul ei; în schimb Pruncul Iisus Se bucură de “ospitalitatea” animalelor, martori necuvântători ai naşterii Sale.

Întregul episod al naşterii Domnului este redat cu fidelitate în colinde, pe care intonându-le ne întoarcem în timp şi realizăm bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, încercând să ne redobândim acele suflete nevinovate de copii, pe care le aveam când am început să colindăm pentru prima dată. Colindele au însoţit mereu viaţa zbuciumată a poporului român, încercând să-i aline suferinţele şi să-l întărească în credinţa sa în Dumnezeu. Dintotdeauna românul a ştiut să colinde, trăind cu intensitate Crăciunul. De cum începea postul, se organizau cetele de colindători, îşi pregăteau repertoriul şi apoi în ajunul Naşterii Domnului mergeau la colindat. O casă colindată beneficiază de binecuvântarea lui Dumnezeu. Obiceiul colindatului s-a menţinut până în prezent şi, prin mila lui Dumnezeu, va dăinui pentru totdeauna. Colinda este, am putea spune, o reîntoarcere la copilăria după care tânjim toţi, la frumoşii ani în care ne bucuram de dragostea şi afecţiunea mamei, care ne-a învăţat prima rugăciune şi cea dintâi colindă.

Văzând-o, cu ochii minţii, pe Maica Domnului aplecată cu atâta dăruire asupra Pruncului Iisus în ieslea Betleemului, ne aducem aminte, cu nostalgie, cu câtă emoţie colindam fiecare în serile lungi ale iernii, în timp ce afară “ningea liniştit” şi zăpada se aşternea ca un covor peste casă şi peste curte.

Între Naşterea Domnului şi colinde există o legătură intrinsecă: Crăciunul se oglindeşte în colinde, iar colindele au ca scop principal preamărirea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu pentru fericirea eternă a omului.

Preot dr. Cristian Boloș