Image 1
Image 2

NEGOCIERI

Sanitas anunță că negociază cu Guvernul pentru o creștere a salariilor cu 20%

Reprezentanții SANITAS s-au întâlnit și au discutat zilnic cu echipa de specialiști de la Ministerul Sănătății și cea de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

… pentru a negocia și pentru a transpune într-un document legislativ oferta Guvernamentală, și anume creșterea salariului de bază a lucrătorilor din Sănătate și Asistență Socială cu un procent mediu de 20% în anul 2024.

Despre stadiul negocierilor au postat un anunț pe Facebook, pe care îl redăm mai jos. “Acest document legislativ trebuie să se materializeze până la sfârșitul acestei luni!

Menționăm că principala noastră preocupare este de a reduce pe cât posibil inechitățile din cele două sisteme în această perioadă tranzitorie, până la finalizarea și intrarea în vigoare a noii legi a salarizării.
Creșterea salarială din acest an, obținută cu eforturile noastre, ale tuturor membrilor SANITAS, este doar o parte din obiectivul nostru comun și anume acela de a face dreptate tuturor categoriilor de personal pe care le reprezentăm!
Și pentru acest lucru acționăm întotdeauna pe mai multe planuri. Poate că ceea ce vom obține acum de la Guvern, în materie de creșteri salariale, nu este ceea ce ne așteptam cu toții sau ceea ce considerăm ca fiind corect!
Dar, vă asigurăm că nu am renunțat nicio clipă la a cere Statului Român aplicarea integrală a Legii 153/2017 și pentru aceasta, avem pe rol un proces despre care toți membrii noștri de sindicat știu și al cărui rezultat trebuie să fie tocmai împlinirea acestui deziderat.

De asemenea, negociem în această perioadă Anexe la Contractul Colectiv de Muncă prin intermediul cărora, relațiile de muncă ale colegilor noștri vor fi mai bune și mai sigure.
Continuăm să susținem revendicările membrilor noștri de sindicat până când vom ajunge la rezultatele optime pentru soluționarea acestora. Procesul de negociere cu toți factorii de decizie continuă și vă vom ține la curent cu fiecare pas pe care îl facem împreună!”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with