SĂRBĂTOARE

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Asculta acest articol

Strălucească şi nouă păcătoşilor lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu; Dătătorule de lumină, mărire Ţie!” În lumina cerească, alături de Iisus, stau două personalităţi ilustre ale Vechiului Testament: Moise – prin care Dumnezeu a dat Legea, şi Ilie – prin intermediul căruia această Lege a fost apărată. Faţa Domnului străluceşte precum soarele, hainele Lui sunt albe ca lumina, iar glasul Tatălui din înălţimea cerului ne adresează tuturor următoarele cuvinte: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L” (Matei XVII; 1-9, Luca IX; 28-36).

Schimbarea la Faţă simbolizează o înnoire radicală a vieţii omului, constând în săvârşirea binelui, a faptelor bune şi în abandonarea păcatului, punând în practică învăţăturile cuprinse în Evanghelia Mântuitorului Hristos, şi îndeosebi mesajul iubirii transmis nouă de Fiul lui Dumnezeu:

“Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan XIII; 34-35).

Schimbarea naturii înconjurătoare

Acest praznic împărătesc are o importanţă deosebită în tradiţia populară, aducând nenumărate transformări în curgerea anului. Pe tot cuprinsul judeţului Satu Mare, în zona Codrului, pe valea Someşului, în câmpia Sătmarului, dar mai cu seamă în Ţara Oaşului (Bixad, Cămărzana), această sărbătoare se mai numeşte şi “Probejanie” sau “Probajenii”. Această denumire derivă din ideea că poporul nostru crede că din această zi începe “să se probajenească”, adică să se îngălbenească frunzele pomilor şi ale copacilor. Întreaga natură se schimbă. Stolurile de păsări, berzele în special, încep să se pregătească de zbor. Florile, care ne-au înfrumuseţat viaţa cu parfumul şi gingăşia lor, încep să se ofilească şi să moară. Este un semn că vara se apropie de sfârşit, că vine toamna. Este o dovadă că totul e trecător în lume, inclusiv viaţa omului şi că “ceea ce a mai fost, aceea va mai fi şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”, după cum citim în cartea Ecclesiastul, cap. I, v. 9.

Că Schimbarea la Faţă marchează sfârşitul verii, fiind considerată ca o zi de hotar, se vădeşte şi în faptul că începând cu această zi apele se răcesc. În popor se spune că cerbii şi căpriorii spurcă apele, urinând în ele, motiv pentru care de la această dată nimeni nu se mai scaldă. Tot acum şerpii şi şopârlele intră în pământ. Îndeosebi şerpii trebuie neapărat ucişi, căci altfel se vor transforma în zmei sau în alte lighioane.

Preot dr. Cristian Boloş