Image 1
Image 2

MIZERIE ÎN SOMEŞ

Se va rezolva problema deşeurilor

Problema deşeurilor de pe râul Someş a fost semnalată de multe ori chiar şi de către vecinii noştri din Ungaria. Ideal ar fi să nu se mai arunce deşeuri în acest râu, dar dincolo de educaţie s-a pornit un proiect amplu princare se vor colecta deşeurile.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Un prim punct se construieşte în localitatea Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, iar următorul punct va fi în judeţul Satu Mare, la Odoreu.

Astfel, conform celor de la Administraţiei Bazinală de Apă Someş-Tisa, lucrările la sistemul de colectare a deşeurilor plutitoare de pe râul Someşul Mare sunt în plină desfăşurare. Acesta este amplasat în localitatea Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, în amonte de podul pietonal care asigură legătura între Beclean şi Beclenuţ.

Deşeurile vor fi colectate de pe suprafaţa apei cu ajutorul unor construcţii realizate din gabioane.

Sistemul de intervenţie este alcătuit din:
– drum de acces din piatră spartă şi balast;
– platformă din piatră spartă;
– cuvă de colectare a deşeurilor plutitoare, încastrată în malul stâng;
– secţiune de colectare a plutitorilor, realizată din gabioane;
– epiu de dirijare a plutitorilor, realizat din gabioane;
– protecţie de mal din gabioane (102 metri pe malul drept, 120 de metri pe malul stâng).

Investiţia face parte dintr-un demers amplu, prin care Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa vizează amplasarea a patru sisteme de colectare a deşeurilor plutitoare de pe râuri, care constituie proiecte pilot şi vor fi realizate în două etape.

În prima etapă, sunt realizate aceste secţiuni, pe Someşul Mare, la Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud şi pe Someş, în localitatea Odoreu, judeţul Satu Mare.

Aceste sisteme sunt finanţate de la bugetul de stat, iar valoarea totală a investiţiei sistemelor realizate în prima etapă este de 4.683.042 lei.

Etapa a doua vizează secţiunile situate pe râul Lăpuş, în zona satului Mocira, comuna Recea, judeţul Maramureş şi pe râul Someşul Mare, în localitatea Mica, judeţul Cluj.

Implementarea la nivel bazinal a unor astfel de secţiuni de intervenţie va aduce beneficii atât pentru factorii de mediu, cât şi pentru dezvoltarea socio-economică a zonelor vizate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Impactul Schengen asupra pieței muncii din România

EXODUL FORȚEI DE MUNCĂ

Impactul Schengen asupra pieței muncii din România

Aderarea României la Schengen ar putea duce la un exod planificat al lucrătorilor asiatici, conform previziunilor. Sectoarele construcțiilor, retailului și industriei auto sunt cele mai susceptibile la impact, cu posibile creșteri salariale și dificultăți în menținerea producției. Adaptarea eficientă la aceste schimbări va fi esențială pentru stabilitatea economică a țării.