Sfânta Cecilia (sec. III ?) – fecioară şi martiră

Asculta acest articol

Întreaga Biserică creştină, şi mai ales Biserica din Roma, păstrează un cult deosebit pentru Sfânta Cecilia, o tânără fecioară şi martiră, din primele veacuri ale creştinătăţii.

Numele ei este pomenit zilnic în rugăciunea liturgică romană, împreună cu ale tinerelor martire Agata, Lucia, Agnesa şi Anastasia; numeroase coruri, orchestre, formaţiuni muzicale de orice categorie, sunt puse sub patronajul ei, fiind considerată patroana muzicii sacre şi a tuturor cântăreţilor; Sfintei Cecilia îi este dedicată una dintre bazilicile vechi ale Romei, Santa Cecilia in Transtevere, bazilică ridicată în veacul al V-lea, pe ruinele palatului nobilei familii romane a Ceciliilor.

Cu toate aceste expresii de veneraţie, documentele scrise referitoare la viaţa şi moartea tinerei martire cuprind unele confuzii şi neclarităţi, astfel încât, pe baza lor, nu se pot stabili cu precizie datele biografice. Este sigur faptul că în jurul anului 230, sub împăratul Alexandru Sever (222-235), a fost martirizată o tânără romană din familia ilustră a Ceciliilor.

La anul 821 s-a descoperit în catacombele Sf. Calist o criptă conţinând corpul unei tinere cu numele Cecilia şi o mare parte dintr-un veşmânt ţesut cu fire de aur; poziţia osemintelor arăta că iniţial corpul a fost aşezat pe partea dreaptă, cu mâinile în jos, pe lângă corp, având întinse trei degete de la mâna dreaptă şi arătătorul de la mâna stângă; capul era întors cu faţa spre spate, semn că respectiva persoană fusese decapitată.

Din ordinul Papei, relicvele au fost lăsate în poziţia lor, aşezate într-o raclă de chiparos şi transportate în bazilica Santa Cecilia in Transtevere. Racla a fost redeschisă în anul 1599 şi s-a verificat exactitatea celor relatate în documentele din veacul al IX-lea. Sculptorul Ştefano Maderno (1571-1636}, care a luat cunoştinţă de această “recunoaştere”, a săpat în marmoră chipul Sfintei Cecilia, înzestrând bazilica şi arta religioasă cu o statuie devenită celebră.

Passio Sanctae Ceciliae ne arată că Cecilia era o tânără patriciană romană foarte cultivată, dintr-o familie ai cărei strămoşi iluştri intraseră în istoria Romei. Luând cunoştinţă de credinţa creştină, a cerut să fie botezată şi atât de mult s-a îndrăgostit de Cristos încât a făcut un vot de virginitate pentru toată viaţa. Deseori se ducea la catacombele din Via Appia, pentru a lua parte la slujba celebrată de Papa Urban; pe drum, în calea ei veneau o mulţime de săraci care îi cunoşteau generozitatea.

Deoarece părinţii, potrivit obiceiului de atunci, au logodit-o cu nobilul Valerian, în noaptea nunţii, pe când instrumentele muzicale răsunau in cântările vesele ale petrecerii, inima Ceciliei înălţa imnuri de laudă şi rugăciuni către atotputernicul. Plină de încredere în ajutorul ceresc, se retrage cu Valerian în camera lor şi îi spune: “O prea dulce şi prea iubitor tânăr, O dulcissime et amantissime juvenis, eu am o taină mare pe care ţi-o voi descoperi dacă-mi juri că o vei păstra cu fidelitate”.

Valerian şi-a dat cuvântul. Atunci, mireasa lui iubită îi vorbeşte despre Cristos şi despre legământul pe care l-a făcut, îndemnându-l să primească şi el învăţăturile şi promisiunile Mirelui Ceresc. Valerian, mişcat şi transformat de puterea harului divin, îmbrăţişează cu bucurie idealul propus de Cecilia, cere să fie botezat şi devine un înflăcărat apostol al credinţei printre tinerii romani. Primul îl urmează fratele său Tiburţiu.

La vestea numeroaselor convertiri, prefectul Almachius, rămas autoritate supremă în oraş deoarece Împăratul era plecat, îi cheamă înaintea sa pe cei doi fraţi, cărora, după multe ameninţări le spune: “Aşadar, toată lumea este în greşeală, numai tu şi cu fratele tău cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu!” Valerian răspunde: “Să ştii că în imperiu sunt nenumăraţi creştini. Tu zici că sunt puţini, dar voi sunteţi ca nişte corăbii sfărâmate, ce vor fi aruncate la mal şi arse în foc”. Când prefectul porunceşte să fie biciuit, el exclamă: “Iată ora pe care am aşteptat-o cu nerăbdare. Iată clipa care pentru mine este mai dulce decât petrecerile lumii”.

Valerian şi Tiburţiu au fost decapitaţi, şi Cecilia a înmormântat trupurile lor în catacombele lui Pretextat. În cele din urmă, Almachius o aduce şi pe Cecilia în faţa tribunalului, încercând să o abată de la credinţă prin promisiuni şi ameninţări. “Nu ştii că am drept de viaţă şi de moarte asupra ta?” îi spune el; tânăra patriciană răspunde: “Nu este adevărat, deoarece tu poţi să mă omori, dar nu poţi să-mi dai viaţă”. Fiindu-i teamă să nu provoace nemulţumiri în rândul nobilimii, a închis-o pe Cecilia într-o cameră de baie, cu speranţa că se va asfixia.

Deoarece după trei zile era încă în viaţă, a trimis călăul să-i taie capul; acesta, impresionat de nobleţea şi bunătatea tinerei Cecilia, a lovit de trei ori cu sabia, maximum cât permitea legea, fără ca totuşi să o omoare definitiv. Creştinii au găsit-o căzută la pământ într-un lac de sânge; la cuvintele lor de încurajare, ca o mărturie de credinţă, ea întinde trei degete de la mâna dreaptă şi arătătorul de la mâna stângă, exprimând astfel credinţa în Sfânta Treime, un singur Dumnezeu în trei persoane. Înainte de a-şi da ultima suflare, Dumnezeu i-a împlinit dorinţa de a-l avea la capul ei pe Papa Urban.

Passio Sanctae Ceciliae cuprinde următorul pasaj: “În timp ce instrumentele muzicale intonau cântecele de nuntă, Cecilia cânta în inima ei un imn de iubire lui Isus, adevăratul ei mire”. O traducere greşită a acestui pasaj a luat forma: “Cu instrumente muzicale, Cecilia cânta un imn de iubire…”, şi astfel Sfânta Cecilia a devenit patroana cântăreţilor. Greşeala este doar de formă, deoarece în realitate, prin viaţa şi moartea ei, Cecilia a făcut să răsune în lume o sublimă cântare a inimii curate.

O interpretare populară presupune că numele de Cecilia provine din cuvântul latinesc caecus = orb; în realitate, este transformarea unui foarte vechi nume etrusc: Caecina, şi a fost purtat de multe familii romane, sub forma Caecilius sau Caecilia. Mai târziu a apărut şi forma masculină Cecilianus. Cultul Sfintei Cecilia a făcut ca acest nume să fie foarte des folosit de creştini, purtând cu el parfumul unei vieţi cereşti.

(Vieţile Sfinţilor)