
Un camionagiu român a murit marți de dimineață în Italia, într-un depozit în care încărca marfă, înainte de a pleca în cursă spre țară. Constantin Beteringhe avea 50 de ani, scrie Il Resto del Carlino
Bărbatul a căzut din vehiculul pe care îl încărca și toată lumea a crezut, în acel moment, că s-a rănit. Era în curtea unei firme din Gustella, iar angajații prezenți la fața locului au realizat imediat că e o situație foarte gravă.
Au încercat să-i acorde românului primul ajutor, folosind inclusiv defibrilatorul din dotarea serviciului de urgență al firmei. A fost în zadar și medicii de pe cele două ambulanțe sosite rapid la locul incidentului n-au putut decât să constate decesul românului.
Inclusiv un elicopter ambulanță aterizase în curtea firmei, dar a plecat înapoi la Parma după ce medicii au declarat decesul românului, victimă a unui infarct.
Constantin locuia în țară și făcea regulat curse în Italia. Reprezentanții biroului de Medicină a Muncii au fost și ei la locul tragediei și au constatat că nu e vorba despre un accident de muncă. Ulterior, carabinierii au luat legătura în țară cu familia șoferului, care va ajunge în Italia astăzi, pentru a încheia formalitățile de repatriere.
CITEȘTE ȘI: Șofer de TIR din Borșa decedat într-un tragic accident produs în județul Bihor
Fii primul care comentează