Image 1
Image 2

INFECTAT ÎN SPITAL

Spitalul Județean Cluj, obligat de Justiție să plătească unei familii despăgubiri de 300 000 de euro pentru o infecție spitalicească

Printr-o sentință definitivă dată joi, 7 decembrie 2023, Spitalul Județean Cluj este obligat să plătească o despăgubire de 300 000 de euro unei familii în urma decesului unui pacient infectat în timpul spitalizării.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Familia celui decedat, Alexandra Bali, soția Anamaria Bali și fiul Bali Denair, au recurs la Justiție pentru moartea unui membru a familiei  infectat în spital cu o bacterie multirezistentă, nosocomiale.
 

Sunt multe astfel de cazuri, însă puține familii recurg la instanțele de judecată  pentru a li se face dreptate. Iată cum motivează instanța de judecatăuna dintre decizii, însă cu posibilitate de recirs din partea Spitalului Județean Cluj.
Solutia pe scurt:

Admite în parte apelul declarat de reclamanţii Bali Anamaria, în nume personal şi în calitate de reprezentant legal al minorului Bali Denair Alessandro şi Bali Denair Alessandro, reprezentat legal de mama Bali Anamaria, împotriva Sentinţei civile nr. 6369 din data de 18 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. 7152/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o schimbă în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Bali Anamaria şi Bali Denair Alessandro în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean Cluj şi în consecinţă:
 

Obligă pârâtul Spitalul Clinic Judeţean Cluj la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent lei la data plăţii (curs BNR), cu titlu de daune morale în favoarea reclamantei Bali Anamaria şi la plata sumei de 200.000 euro, în echivalent lei la data plăţii (curs BNR), cu titlu de daune morale în favoarea reclamantului Bali Denair Alessandro.
 

Obligă pârâtul Spitalul Clinic Judeţean Cluj să achite în favoarea statului suma de 6.042 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei Bali Anamaria şi suma de 10.642 lei, ajutor public judiciar acordat la prima instanţă reclamantului Bali Denair Alessandro, La rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul prevederilor art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, stabileşte în sarcina reclamanţilor obligaţia de achitare în favoarea statului a diferenţelor de sume reprezentând ajutor public judiciar, în varianta scutirii, acordat la prima instanţă, după cum urmează: reclamanta Bali Anamaria suma de 9.063 lei şi reclamantul Bali Denair Alessandro suma de 15.963 lei.
 

Ia act de manifestarea de voinţă a apelanţilor de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Obligă intimatul Spitalul Clinic Judeţean Cluj să achite în favoarea statului suma de 3.021 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat în apel reclamantei Bali Anamaria şi suma de 5.321 lei, ajutor public judiciar acordat în apel reclamantului Bali Denair Alessandro, La rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul prevederilor art. 502 din O.U.G. nr. 51/2008, stabileşte în sarcina apelanţilor obligaţia de achitare în favoarea statului a diferenţelor de sume reprezentând ajutor public judiciar, în varianta scutirii, acordat în apel, după cum urmează: reclamanta Bali Anamaria suma de 4.531 lei şi reclamantul Bali Denair Alessandro suma de 7.981 lei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se înregistrează la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţă publică azi 27 aprilie 2023. Document: Hotarâre  570/2023  27.04.2023
 

Spitalul Județean Cluj face recurs, însă următoare sentință definitivă, din 7 decembrie 2023, dă dreptate familiei Bali.

“Se admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Bali Anamaria şi Bali Denair Alessandro în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean Cluj şi în consecinţă: Obligă pârâtul, Spitalul Clinic Judeţean Cluj la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent lei la data plăţii (curs BNR), cu titlu de daune morale în favoarea reclamantei Bali Anamaria şi la plata sumei de 200.000 euro, în echivalent lei la data plăţii (curs BNR), cu titlu de daune morale în favoarea reclamantului Bali Denair Alessandro.”
 

Pacientul Bali a ajuns  în spital cu un anevrism cerebral, a fost  internat la  secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Cluj  și operat de profesorul Florian. Operația  a fost reușită, însă fost infectat cu o bacterie. Pacientul a decedat, însă familia a decis să se adreseze instanței. Procesul a durat mai bine de șase ani, dar instanța a dat dreptate familiei. Avocatul în cauză a fost Dorin Tătăran.
 

Se creează prin această decizie a instanței un precedent? Sunt foarte multe cazuri de infecție spitalicească, însă rareori familiile se adresează Justiției. Cu ocazia acestui caz trist, Informația Zilei îndeamnă persoanele care au avut de suferit  în astfel de cazuri să le facă măcar cunoscute prin intermediul presei.

 

Informația Zilei este dispusă să aducă la cunoștința opiniei publice astfel de situații. Chiar un cunoscut scriitor sătmărean internat în spital a suferit ani de zile din cauza unei infecții ucigașe multirezistente, în timp ce era internat în spital.

 

CITEȘTE ȘI:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with