REPORTAJ DIN DIASPORA

Sute de oșeni sunt stabiliți în San Damiano, provincia Asti, Italia

… membrii familiei, pentru a fi aproape unii de alții. Deși au reușit să-și facă un drum în viață, să-și vadă visul cu ochii, și anume acela de a avea un trai mai bun, o casă, mașină și toate celelalte trebuitoare omului, dorul de casă este tot mai pregnant, pe zi ce trece.

Comunitatea de români din San Damiano este constituită din români sosiți aproape din toată țara. Este vorba despre moroșeni, moldoveni, sătmăreni, dintre care sunt și foarte mulți oșeni. De asemenea, Parohia Ortodoxă din San Damiano este frecventată de către creștini români care își au originile în Alba Iulia, Hunedoara, dar și alte județe situate în centrul țării. În ceea ce privește familiile de oșeni care merg la acest lăcaș de cult, cu regularitate, se știe că sunt de ordinul zecilor, chiar dacă după pandemie au plecat acasă, în România.

Unul dintre locuitorii județului Satu Mare, Gheorghe Nichituț, care s-a stabilit aici cu familia a relatat faptul că a încercat să revină în țară, însă pentru că reușise să-și cumpere casă în această localitate, a renunțat la idee.

“Avem casă și aici, și în Botiz. Este destul de dificil să faci drumuri de România în fiecare vară. Noi suntem realizați aici, iar din punct de vedere financiar suntem foarte bine. Am propria firmă pentru montaj instalații de încălzire, soția lucrează și ea cu mine, mă ajută să fac actele și toate documentele necesare. Legislația italiană prevede foarte multe avize și autorizații în domeniu, pentru siguranța utilizatorilor.

Copiii mei sunt toți la școală și nu cred că există prea mari șanse să ne întoarcem, cel puțin nu în viitorul apropiat. Poate când voi fi la pensie, voi pleca în România, însă acum viața mea este aici. Este important să aibă cei trei copii continuitate cu școala, nu as vrea să îi pun în situația de a o lua din nou, de la zero cu anumite materii sau chiar ani de studii. Toți au început școlile aici. Au învățat limba italiană de mici, iar româna o vorbim acasă și la biserică. Iar pentru ei cred că este puțin, având în vedere că gramatica limbii române a fost lăsată de-o parte în toți acești ani. Ar fi un efort considerabil să facem mutarea aceasta, dar nu e neapărat ceva imposibil, la un moment dat.

Am construit o casă în localitatea Botiz, avem tot ce ne trebuie și în România, dar deocamdată vom rămâne aici, în San Damiano.

Ne este dor de părinți, de frați, de casele în care am crescut, de tot ce înseamnă România și Țara Oașului, localitatea natală și dorința de a reveni există, dar numai peste ceva timp se va putea.

Aici, la San Damiano, mi-am făcut o rețea de clienți pentru firma mea, primesc recomandări de la clienții vechi pentru cei noi, am învățat cum să gestionez tot ce ține de ea, și eu și soția. Ce să mai zic… aici am înființat această societate comercială. Cunosc tot ce prevăd legile din Italia cu referire la montarea sistemelor de încălzire pe gaz, iar cu mutarea ar trebui să iau tot sau aproape tot de la zero”, a declarat Gheorghe Nichituț, oșan plecat la muncă în străinătate de la vârsta de 15 ani. Acesta ne-a mărturisit că a ajuns în Italia în condiții foarte grele, neavând nici măcar un acoperiș deasupra capului, la început. De apreciat este că a reușit să ajungă la nivelul finaciar la care și-a dorit și că a făcut totul prin muncă cinstită și asiduă.

Bazele Parohiei Ortodoxe au fost puse în anul 2000, de către un preot care venea constant de la Torino, pentru a putea sluji la marile sărbători și în zilele de duminică. Acesta a slujit timp de 10 ani în San Damiano la cererea credincioșilor din Asti, și Alba, localități învecinate. S-a oferit un spațiu, cu titlu gratuit, pentru oficierea serviciilor religioase, într-o fostă biserică catolică, de către o asociație non-guvernamentală, care funcționează pe lângă Biserica Catolică.

Primele familii care au ajuns în San Damiano au avut posibilități financiare mult reduse și condiții de viață precare, astfel că au fost nevoite să își lase acasă copiii. De cele mai multe ori, capul familiei lua decizia de a veni chiar singur la muncă în străinătate, tot din cauza situației financiare. Treptat, cei ajunși primii au reușit să-i aducă în localitatea italiană pe cei dragi, pentru a-i avea aproape. Cu trecerea anilor, fiecare familie de români a reușit să obțină tot ceea ce avea nevoie, din punct de vedere economic, însă dorul de casă tot rămâne. Pentru că ulița pe care a crescut, pământul din care s-a hrănit și casa în care s-a născut este numai una, ne mai spune oșanul Gheorghe Nichituț, în încheierea precizărilor sale.