Image 1
Image 2

Tone de haine murdare interzise să intre în Satu Mare prin Vama Petea

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Marţi, 4 iulie, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani, din judeţul Prahova. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta articole second-hand (textile) de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total 15 tone – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale (transportul nu este însoţit de certificatul de curăţare).

Drept urmare, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns