Astăzi, 27 martie 2015, trei tineri muzicieni vor evolua în compania Orchestrei Naţionale Radio, în seria “Concerte pentru tineri” iniţiată de Uniunea Europeană de Radio.
Este vorba despre violonista română Alexandra Bobeico, laureată în 2013 cu Premiul I şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse la Concursul Internaţional Concertino Praga, violoncelista elveţiană Chiara Enderle, câştigătoare – în acelaşi an 2013 – a Premiului Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret şi despre pianistul britanic de origine chineză Yuanfan Yang, care a obţinut în 2012 Premiul I la Concursul Franz Liszt de la Weimar.
Programul cuprinde lucrări concertante semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Robert Schumann şi Frederic Chopin. Dirijează Gabriel Bebeşelea. Concertul va fi transmis în direct la Radio România Muzical.
Fii primul care comentează