Asculta acest articolDupă Tratatul de pace de la Trianon, din 4 iunie 1921, la 26 iulie a fost semnat tratatul separat cu Ungaria. |ara care tindea să fie imperiu, pierdea aproximativ trei sferturi din populație și teritoriu.
Se înțelege că trauma avea să se răsfrângă asupra urmașilor celor care pierduseră războiul. Revanșa, după 20 de ani de la terminarea primului război mondial, avea să fie soldată cu un eșec care, la rândul lui, avea să amplifice sentimentul de frustrare a maghiarilor de pretutindeni.
Poate mai acut a maghiarilor dinafara granițelor Ungariei, așa cum au fost trasate după cel de-al doilea război mondial.
În tot acest timp, cu excepția anilor dintre 1940-1945 românii au triumfat, făcându-și în jurul conceptului de “România Mare” un adevărat cult. Că România a continuat să fie “mare” de-a lungul unui secol rămâne de analizat.
Că România, în noul context euro-atlantic a secolului 21, este “mare” rămâne, de asemenea, de discutat. Pe de altă parte, că Ungaria este o țară mică nu poate fi contestat. Mică, dar cu mari ambiții, Ungaria lui Viktor Orban este un posibil model pentru o anumită parte a politicienilor români.
După 1990 Ungaria a fost mereu cu un pas în fața României. Grupul de la Vișegrad – Ungaria – Cehia- Polonia – a reușit performanța de a integra aceste țări în NATO și UE, dar și în Spațiul Schengen, cu ani buni înaintea României. Eliminarea vizelor pentru Canada și SUA, de asemenea sunt realizări diplomatice pe care România nu a reușit să le ofere cetățenilor săi.
Cu toate acestea, o parte din clasa politică românească se arată mai cu moț decât le-ar da dreptul realitatea comparată cu vecina de la vest.
În același timp, o altă parte a clasei politice, ba chiar partide întregi, au extras capital electoral din trecutul istoric comun al românilor și ungurilor. Vatra Românească, PUNR, PRM, în bună parte și PSD, s-au înfruptat electoral din relațiile tensionate dintre cele două naționalități aflate în competiție culturală în același teritoriu.
Mai continuă competiția culturală dintre românii și ungurii din Transilvania? În ce formă? După ce criterii se judecă, se măsoară, competiția dintre naționalitățile din Transilvania?
În primul rând după rezultatele de la alegeri, în județele și localitățile cu populație mixtă. În al doilea rând – și asta este foarte important – după calitatea și consistența evenimentelor și acțiunilor culturale. Contează, din perspectivă istorică, pe termen lung, calitatea și ponderea scriitorilor, artiștilor, intelectualilor în general, aparținând uneia sau alteia dintre naționalitățile conlocuitoare.
Contează, tot din perspectivă istorică, modul de capitalizare a companiilor, aflate și ele în competiție, structura instituțiilor de cultură, a învățământului, și acestea privite din perspectivă națională. La o sută de ani de la semnarea Tratatului națiunilor învingătoare cu Ungaria învinsă, Transilvania continuă să fie o rană deschisă, zgândărită în funcție de interesele politice de moment. Dintre formațiunile actuale USR PLUS pare să fie mai interesată de probleme de ordin național pe relația cu Ungaria.
Curios este că o formațiune ca AUR nu merge pe linia deschisă de Funar și Vadim. PSD mizează mai mult pe un mesaj subliminal, extrăgând capital electoral mai mult la modul subversiv, înjurând pe șoptite ungurii. PNL continuă să fie evaziv, mai degrabă făcând gafe în relațiile cu unguri și UDMR decât încercând să construiască o relație profundă, pe termen lung, bazată pe principii. Cum se poziționează UDMR în problema relațiilor cu românii? Greu de spus. După 30 de ani de democrație, UDMR continuă să se închidă în sine, ca un arici atacat din toate părțile, fără să știe în cine poate avea încredere și în cine nu poate poate avea încredere. Puse una peste alta, și după o sută de ani, Tratatul separat cu Ungaria din 26 iulie 1921 continuă să fie o rană nevindecată.
