Image 1
Image 2
Ciornă automată

Tort de clătite cu carne

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ingrediente:

6 – 8 clătite mai grosuțe preparate fără zahăr, 500 g carne tocată de curcan, o ceapă, un ardei, 200 g cașcaval răzuit, un cățel de usturoi, o lingură de bulion, o linguriță de boia de ardei, ulei, sare, piper, eventual smântână, maioneză sau sos de usturoi la servire (după gust).

Mod de preparare:

Clătitele se fac după rețeta clasică, mai grosuțe decât de obicei, dar nu se adaugă zahăr sau îndulcitori. Ceapa, ardeiul și usturoiul răzuit mărunt se călesc în câteva linguri de ulei, se adaugă boia, apoi și carnea tocată. Se călește și carnea, se condimentează după gust, apoi se adaugă o cană cu apă și se fierbe până când apa se evaporă. Se mai poate adăuga apă, până când carnea se înmoaie bine. Se toarnă și bulionul și se lasă pe foc, până când compoziția devine păstoasă. Se ia de pe foc, se așează prima clătită pe o farfurie, se unge cu pasta de carne, apoi se presară cu cașcavalul răzuit. Carnea și cașcavalul se împart, după ochi, în așa fel încât să ajungă pentru toată cantitatea de clătite, aproximativ egal. Operația se repetă până când se termină clătitele, pe cât posibil, ultimul strat e bine să fie un strat mai grosuț de cașcaval. Se pune tortul la cuporul preîncălzit, până când cașcavalul se topește și începe să prindă o crustă aurie. Se servește cu smântână sau sosuri.

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Compot de pere cu scortisoara

COMPOT PE IARNĂ

Compot de pere

În anul 1795, armata franceză a oferit un premiu de 12.000 de franci celui care inventează o nouă modalitate de prezervare a alimentelor. Nicolas Appert a fost cel care a propus conservarea alimentelor prin sterilizare și stocare în recipiente din sticlă, proces care s-a dovedit a fi foarte eficient în anul 1806, într-un test al marinei franceze. Pentru prevenirea stricării fructelor și legumelor se foloseau câteva metode precum pasteurizarea, fierberea (temperaturi ridicate pentru perioade mari de timp), refrigerarea, congelarea, tratametul cu vid și multe alte metode.

Okonomiyaki: Omletă în stil japonez

Okonomiyaki: Omletă în stil japonez

Similar cu o omletă sau o clătită, okonomiyaki este un fel de mâncare japonez extrem de popular. Aluatul se face cu ouă, făină, apă, igname ras și varză mărunțită. În amestec sunt adăugate ocazional ingrediente suplimentare precum pește, fructe de mare, carne, legume sau brânză.