Image 1
Image 2

Agricultura acvaponică: Tehnica agricolă care poate revoluţiona modul în care mâncăm

De abia începem să înţelegem potenţialul imens pe care agricultura acvaponică pe acoperiş îl are pentru oraşe. Sunt convins că se va dovedi a fi o soluţie funcţională pentru hrănirea centrelor urbane în continuă creştere, în secolul 21. Nu va înlocui sistemul convenţional, dar ar putea atinge o cotă de piaţă urbană de dimensiuni semnificative.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
tehnologia acvaponica
tehnologia acvaponica

 

 

Într-o dimineaţă de iunie, în 2010, eram în faţa unităţii de cercetare “Aquaponics” de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate, ridicată pe un deal înverzit, în Wadenswil, Elveţia, la 20 de minute de oraşul Zurich.

Directorul de laborator, Andreas Graber, a cedat în sfârşit la telefoanele mele insistente, în care îl rugam să îmi permită să fac o vizită în laboratorul său.

 

Graber, cel mai renumit cercetător în acvaponică din Elveţia, a început să publice lucrări pe acest subiect în urmă cu opt ani (o perioadă foarte lungă în acest domeniu aflat la început de drum), povesteşte Roman Gaus pentru TheAtlanticcities.com.

 

 

 

Graber m-a întâmpinat şi m-a invitat înăuntru. În interiorul serei, descopăr laboratorul său, care conţinea câteva rânduri de bazine de peşti, fiecare cu un diametru de 1,8 metri. O serie de instrumente şi de senzori, conectaţi la un ecran mic, transmiteau date privind nivelurile de oxigen şi de dioxid de carbon din apă. Ţevi mari de PVC făceau legătura între bazinele cu peşti şi o “grădină cu apă”, o zonă de dimensiunea unui dormitor mic, cu un baldachin din frunze uriaşe de banane. Sub acestea creşteau în jur de zece plante diferite, inclusiv cafea şi lemongrass (iarbă de limon).

 

 

 

Acvaponica este o metodă combinată de agricultură vegetală şi de creştere a peştilor, care nu necesită niciun tip de sol. Agricultorul cultivă peşti de apă dulce (acvacultură) şi plante (hidroponică) într-un sistem de recirculare a apei, care schimbă substanţele nutritive între cele două. Apele reziduale de la peşti servesc ca şi îngrăşământ organic pentru plante, în timp ce plantele curăţă apa de fecalele şi urina peştilor.

 

 

 

Rezultatul net: o reducere de 90% în utilizarea de apă dulce, în comparaţie cu agricultura convenţională a peştilor, şi o diminuare semnificativă în ceea ce priveşte substanţele nutritive adăugate, cum ar fi îngrăşămintele fosile. Sistemul poate funcţiona fără pesticide şi fără antibiotice, deoarece mediul în care trăiesc peştii este spaţios şi curat.

 

 

 

Am auzit prima dată de agricultura acvaponică de la un prieten din Nashville, Tennessee, unde am condus filiala nord-americană a companiei Franke, un furnizor de echipamente de espresso elveţian. Am fost intrigat de eficienţa metodei în ceea ce priveşte utilizarea resurselor naturale şi de potenţialul său pentru o cultivare urbană a legumelor la scară largă.

 

 

 

Însă, de abia acum, în laboratorul lui Graber, am înţeles cu adevărat că metoda acvaponică ar putea schimba radical modul în care se hrănesc locuitorii oraşelor din întreaga lume.

 

 

 

În laborator, pompele scoteau un sunet la intervale regulate. Apa picura. Pe măsură ce frunzele plantelor evaporau umezeală, puteam auzi cum respiră întreaga unitate. Acest laborator se putea transforma într-o oază urbană: un organism bogat, care respiră, în interiorul oraşului. Spre deosebire de spaţiile verzi statice, cum ar fi parcurile, această unitate ar fi o fermă, dar şi un loc liniştit într-un oraş mare şi agitat, nemaivorbind de spaţiul care produce alimente ce ar putea hrăni respectivul oraş, cu daune minime la nivelul sănătăţii mediului sau omului, la doar câţiva paşi de mesele rezidenţilor.

 

 

 

Agricultura urbană de astăzi nu mai este un hobby practicat de câţiva entuziaşti dedicaţi, care cresc alimente pentru ei înşişi. Acest domeniu a devenit un departament inovativ în care societăţile pionere creează soluţii reale pentru cultivarea alimentelor pentru un număr mare de persoane, direct la punctul de consum. Acestea sunt nişte veşti minunate pentru proiectanţii, arhitecţii şi inginerii în construcţii din zonele urbane, dar şi pentru rezidenţii şi comunităţile care vor să crească gradul de securitate alimentară şi să devină mai rezistenţi la schimbările climei.

 

 

 

Aşadar, agricultura acvaponică, care a fost utilizată de civilizaţii antice, precum aztecii, apare din nou în oraşele moderne. Faptul că metoda nu necesită niciun tip de sol face acest tip de agricultură foarte potrivit pentru mediile urbane. Cantităţi mari de alimente proaspete şi sănătoase, inclusiv peşti, pot fi crescute acum într-un mod sustenabil pe acoperişurile urbane, în parcări sau pe orice loc vacant din oraş.

 

 

 

După ce am văzut ferma lui Graber, m-am hotărât să scot această viziune din laborator şi să o aduc în oraşele reale, începând cu al meu.

 

 

 

Împreună cu Graber am înfiinţat compania UrbanFarmers (Agricultori Urbani) în 2011, cu scopul de a dezvolta pe acoperişurile din oraş ferme comerciale, productive la scară largă. Până atunci, acvaponica urbană a fost o practică încercată de unele societăţi mici, cu rezultate amestecate. Noi am considerat că sosise momentul pentru ca această tehnică să se dezvolte.

 

 

 

Pentru a testa şi pentru a dovedi ideea, am analizat opţiunile de ferme urbane şi am descoperit un proiect francez pentru un container de vapor cargo de şase metri, cu un modul de seră construit deasupra. Structura părea că poate găzdui un sistem acvaponic.

 

 

 

Containerul era relativ mic şi portabil, de dimensiunea a două spaţii de parcare, şi putea fi transferat cu uşurinţă în spaţiile publice: în faţa şcolilor, a supermarketurilor sau a spaţiilor de parcare. Tot ce avea nevoie erau diferite conexiuni electrice şi de apă. Mi-a plăcut caracterul robust al containerului de transport combinat cu frumuseţea înverzită a cultivării.

 

 

 

Aşa s-a născut Cutia UrbanFarmers. Două containere au ajuns din Hamburg, versiuni mai vechi, ruginite, care şi-au petrecut ultimii 11 ani pe mare, pregătite acum să înceapă o nouă viaţă.

 

 

 

Cutia a fost un succes la convenţia internaţională a Federaţiei Arhitecţilor de Peisaje, din Zurich. Am construit cutia astfel încât vizitatorii să poată intra înăuntru. Aceştia au fost încântaţi de idee. Era momentul ca agricultura acvaponică urbană să se extindă.

 

 

 

Nevoia pentru soluţii alimentare urbane este una profundă. Potrivit datelor prezentate de guvernul elveţian, metoda actuală de creştere a alimentelor în Elveţia generează aproximativ o treime din amprenta totală de emisii de dioxid de carbon a ţării şi de utilizare a apei şi resurselor naturale. Consumul altor naţiuni occidentale este aproape la fel. Acest lucru înseamnă că producerea alimentelor din farfuriile noastre are un impact asupra mediului de două ori mai mare decât alimentarea maşinilor sau încălzirea locuinţelor.

 

 

 

De asemenea, sunt din ce în ce mai multe temeri privind sănătatea din cauza alimentelor. Scandalurile alimentare ne-au reamintit cât de dependenţi suntem de fermele care funcţionează departe de ochii noştri. Mai mult, utilizarea extensivă a aditivilor chimici, îngrăşămintelor, pesticidelor şi antibioticelor a devenit o parte indispensabilă din agricultura convenţională de astăzi. Această practică are o productivitate mai mare, dar în detrimentul sănătăţii animalelor şi oamenilor. Agricultura urbană are tendinţa de a utiliza cu adevărat practici organice şi, prin urmare, este mult mai puţin predispusă la astfel de riscuri.

 

 

 

Conceptul de bază al afacerii pentru un agricultor urban este simplu: creşte alimente locale în oraş, evită intermediarii şi distanţele mari de livrare, şi exploatează marjele mai mari de profit, prin vânzarea produselor direct către consumatori. Agricultorul evită sistemul complex, costisitori şi poluant de distribuţie şi de refrigerare, prin care este transportată mâncarea urbană. De aceea, agricultorul se bucură în acelaşi timp şi de un avantaj competitiv în livrarea unor alimente proaspete, gustoase şi bogate în substanţe nutritive la uşa consumatorilor.

 

 

 

Agricultura urbană ajută de asemenea şi la reducerea cantităţii de deşeuri alimentare, care în acest moment reprezintă aproximativ o treime din toate alimentele produse la nivel global, potrivit datelor furnizate de programul “Gândeşte.Mănâncă.Economiseşte” al ONU.

 

 

 

Cutiile solitare pe care le-am prezentat prima dată pe trotuarele oraşului se multiplică acum, dar se şi transformă. Construim momentan o seră agricolă de 250 de metri pătraţi pe un acoperiş din oraşul Basel, din Elveţia. Am început să vindem produse proaspete la cinci restaurante locale în ianuarie 2013, la doar şase luni după ce am început construcţia. Această grădină pe acoperiş ar trebui să producă peste cinci tone de legume proaspete şi aproape o tonă de peşte pe an, susţinând o comunitate de o sută de persoane timp de 365 de zile.

 

 

 

Acoperişurile reprezintă o oportunitate minunată pentru agricultură: acestea sunt spaţii mari, neexploatate, în interiorul oraşului. Un acoperiş comercial standard într-un oraş occidental este de aproximativ patru ori mai mare decât dimensiunea fermei noastre de test, ceea ce înseamnă că ar putea produce până la 20 de tone de legume şi patru tone de peşte, o recoltă anuală care ar putea hrăni 400 de persoane pe tot parcursul anului.

 

 

 

Societăţile acvaponice urbane au început să apară şi în alte locuri din lume. În SUA, acest tip de ferme joacă un rol important în ceea ce priveşte agricultura urbană promiţătoare: au apărut ferme din Milwaukee şi până în Chicago, furnizând locuri de muncă ecologice în zone industriale sărace. Investitori majori şi firmele tehnologice din Silicon Valley şi-au îndreptat atenţia spre această practică şi ajută la “fertilizarea” aşa numitei Agriculturi Acvaponice 2.0, o tehnică care este folosită şi în Cuba şi Coreea de Nord.

 

 

 

În ciuda entuziasmului, trebuie să ne amintim şi de faptul că agricultura acvaponică la scară comercială este o tehnologie delicată care are nevoie de un echilibru sensibil între creşterea peştilor şi cultivarea legumelor. Nu poţi maximiza randamentul pentru niciuna din părţi fără a crea probleme.

 

 

 

Menţinerea siguranţei şi calităţii alimentelor în aceste sisteme este un aspect esenţial. Pe viitor, această practică va avea nevoie de timp, ingeniozitate şi investiţii semnificative pentru a perfecţiona metodele, pentru a deveni profitabilă şi pentru a avea un impact major asupra populaţiei urbane.

 

 

 

De abia începem să înţelegem potenţialul imens pe care agricultura acvaponică pe acoperiş îl are pentru oraşe. Sunt convins că se va dovedi a fi o soluţie funcţională pentru hrănirea centrelor urbane în continuă creştere, în secolul 21. Nu va înlocui sistemul convenţional, dar ar putea atinge o cotă de piaţă urbană de dimensiuni semnificative.

 

 

 

Având în vedere că populaţiile sunt deja extrem de mari, creşterea alimentelor în oraş pentru oraş are sens, nu doar din punct de vedere ecologic, ci şi din punct de vedere comercial.

 

 

 

Sanctuarul urban pe care mi l-am imaginat în laboratorul lui Graber începe să prindă viaţă. Ferma noastră şi altele asemănătoare pot transforma comunităţile urbane din deşerturi alimentare în oaze pline de viaţă, unde alimentele proaspete sunt crescute, livrate şi consumate într-un mod direct.

 

 

 

Acum este momentul pentru ca pionerii şi antreprenorii din întreaga lume să extindă această realitate şi să pornească o revoluţie a prospeţimii în oraşele aglomerate.

 

Citește și:

 

La Adrian se află cea mai modernă fermă piscicolă din judeţ

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with