Asculta acest articolNu există și nu a existat niciodată un asemenea partid într-o societate democratică. Cu totul alta este situația într-o țară cu un partid unic.
România a avut aproape o jumătate de secol un partid unic. Numim perioada respectivă dictatură. Puteai spune orice despre fotbal, nu însă despre Partid. Pentru că, vorba poetului ” „Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare / E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt / E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt / E-n viața ce veșnic nu moare.”
“Veșnicia” a ținut până în decembrie 1989. După care partidele au început săs e conducă după o altă regulă de aur, nescrisă: “Cine nu-i cu noi este împotriva noastră”.
Pentru a scurta povestea, un exemplu edificator pentru succesul asigurat de practicarea conflictului deschis în politică stă mărturie partidul AUR. Poate fi pomenit și USR, dar și partidele deja clasice, PSD și PNL.
Uneori conflictul deschis ajută, alteori un război declarat unui partid se soldează cu un eșec demonstrabil la alegeri. Partidele nu pot supraviețui fără conflicte. La fel ca imperiile. Recent un înalt reprezentant al Chinei spunea că Statele Unite sunt dependente de războaie. Un mic detaliu: SUA intervine militar în zonele de conflict în numele democrației.
Restrângând aria temei, să ne concentrăm puțin pe relația dintre PSD și PNL, cele două partide de care pare să depindă soarta României.
După cum arată măsurătorile din teren, intențiile de vot ale românilor, PSD se simte confortabil cu cele 30 de procente, plus-minus 3%. Când afli că te votează o treime din alegători nu mai ai nevoie de conflicte. Doar încerci să-ți păstrezi poziția.
În cu totul altă postură se află PNL. Fuziunea PNL-PDL prin absorbție s-a făcut pentru a rezulta “marele PNL”. Conform rezultatelor, PNL și-a demonstrat forța câștigând de două ori la rând alegerile prezidențiale. În schimb nu a câștigat niciodată alegerile parlamentare. În ciuda faptului că nu s-a clasat pe primul loc la parlamenrare, datorită candidatului pe care l-a susținut la prezidențiale, a ajuns la guvernare în diferite formule. Toate impuse de președintele Klaus Iohannis.
Acum, pentru a crește din nou mare, PNL are nevoie de un conflict deschis cu partidul de pe poziția numărul unu, cu PSD. Nu are motive să atace AUR, de pildă. Însă o face. În numele democrației. O iluzie deșartă. Nu un partid stabilește dacă o formațiune politică este democratică. Alegătorii stabilesc acest lucru, la vot.
De ce merge PNL pe contrasens? Pentru că nu are în frunte o minte limpede, un strateg recunoscut și respectat pentru calitățile lui, pentru abilitatea de a conduce partidul înotând, ca un păstrăv de munte, în susul râului, doar creând iluzia că merge contra curentului general.
Invocând mereu nevoia de stabilitate, în ciuda aparențelor, PNL se hrănește în realitate din conflicte. Din păcate pentru întregul partid, din conflicte interne. Unele răbufnesc la suprafață, alte ard pe dinăuntru, consumând energia, forța motrice necesară unei formațiuni politice cu pretenția de a fi considerat un partid mare.
În timp ce PNL își fixează drept țintă un procent de 25%, iată că AUR transmite că va obține peste 50% la alegerile viitoare și va guverna România. Este o minciună sfruntată, dar poate garanta cineva că nu există mulți alegători care să-l creadă pe George Simion?
Sunt sute de mii de familii disperate. Când AUR spune că va scădea dările la stat din salarii la 25% este vorba despre același tip de promisiune ca atunci când PNL spune că va desființa pensiile speciale, iar PSD promite majorarea pensiilor mici.
Pe marginea acestor promisiuni pot izbucni conflicte care să spargă orice tip de alianțe. Până la urmă PNL nu va mai putea suporta promisunile lansate de PSD, de Marcel Ciolacu, și este posibil ca liberalii, printr-o operațiune specială, să-i atace pe social-democrați fără le declare război.
Este imposibil ca partidele politice să nu învețe ceva din cele două războaie care cutremură umanitatea, cel din Ucraina și cel din Israel.
