Asculta acest articolDin când în când trebuie să vedem ce diferență există între democrație și dictatură. Modelul cel mai la îndemână este Vladimir Putin. Oricât de năzdrăvan ar fi un președinte el nu poate fi votat de 87,97% din numărul celor care se prezintă la vot.
Vorba vine că se prezintă. Puțin putea fi președinte încă un mandat printr-o simplă modificare a Constituției care creștea mandatul prezidențial la 12 ani.
Este inutil să vorbești despre ce înseamnă o dictatură și un dictator într-o țară care a avut parte de un dictator care a stat la putere 24 de ani. Când împrejurările au permis, populația s-a răsculat, dictatorul a fost fugărit, iar după ce a fost prins, așa cum merită orice tiran, a fost executat.
Cum apare un dictator? Dacă un individ își propune să fie dictator nu înseamnă că va reuși. Dictatorul este produsul unui sistem politic. Regimurile din fostele țări socialiste nu puteau produce decât un sistem dictatorial, în frunte cu un dictator.
Ca dictator, este previzibil că Putin nu poate avea decât soarta hărăzită tuturor dictatorilor. Dispariția lui Putin nu înseamnă transformarea automată a Rusiei într-o țară democratică.
Bucurându-ne că noi românii am scăpat de dictatură, să vedem ce hibe are democrația noastră, multă vreme considerată “originală”. Acceptabil la modul general, departe de a fi perfect, sistemul nostru democratic este suspus mereu la o presiune din partea partidelor politice.
Partidele politice au decis ca alegerile primarilor și a președinților să se facă dintr-un singur tur de scrutin. Exact această decizie politică au pus în poziție de război cele două partide. PSD și PNL nu se băteau pentru a-și impune propriul candidat pentru primăria generală a Capitalei.
Dacă alegerile erau la fel ca la alegerea președintelui, fiecare partid avea propriul candidat, iar cei doi candidați calificați în turul doi se confruntau în mod direct. Câștiga cel mai bun după ce erau eliminați candidații din primul tur și rămâneau doar doi candidați.
Sistemul politic românesc a ales calea întortocheată. De ce ? Ca să câștige mandat după mandat primarii în exercițiu. Sunt, ca să spunem așa, niște mici Putini care-și perpetuează mandatele cu o prezență la vot mult mai mică decât în Rusia.
Marele defect al sistemului democratic românesc este birocrația. Numirea pe funcții pe criterii politice este o boală veche care vine din regimul comunist.
În substanța lui, sistemul administrativ românesc nu este radical diferit de cel rusesc. Lipsește doar dictatorul care să-l pună în practică prin mijloace coercitive, opresive.
Defectele sistemului străbat întreba societate. Înșiși partidele politice sunt afectate de propriile lor decizii.
Greutatea cu care au căzut de acord asupra unui candidat comun PSD-PNL este, de asemenea, o consecință a modului în care este construit sistemul. Același sistem birocratic împiedică intrarea în campania electorală a Alianței Dreapta Unită. Biroul Electoral găsește o hibă și refuză să admită o forță de opoziție în formula agreată de cele trei partide, USR, Forța Dreptei și PMP.
Circul de la București dintre PSD și PNL, două partide aliate care nu pot cădea de acord asupra unui candidat comun, se va transfera în teritoriu. Cele două partide își propun să guverneze România cel puțin două mandate, dar nu se pot înțelege pe lucruri concrete. Campania electorală se pare că va fi o continuă păruială între candidații PNL și candidații PSD.
Ce fel de alianță mai este și asta? se vor întreba alegătorii. Se vor uita la alegerile din Rusia și își vor spune că, în ciuda circului politic, democrația din România, cu toate hibele ei, este, totuși, preferabilă dictaturii lui Putin. Problema este dacă în condițiile astea, cu o parte dintre politicienii actuali, nu cumva riscăm să ne îndepărtăm de adevărata democrație?
Fii primul care comentează