Image 1
Image 2
Ciornă automată

La Centrul Multicultural Poesis a fost marcată „Ziua Internaţională a Poeziei”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Ziua Poeziei – Poesis

 

     Marţi, 21 martie, Sala mare de conferinţe a Centrului Multicultural “Poesis” din Satu Mare, a găzduit manifestări menite a marca „Ziua Internaţională a Poeziei”, într-un cadru adecvat, cu participarea unui număr considerabil de poeţi, prozatori, epigramişti şi iubitori de literatură.

       Cuvântul de deschidere a manifestărilor a aparţinut poetului Dumitru Păcuraru, cel care a avut rolul de gazdă, iar ca moderator, a fost poetul şi criticul literar, scriitorul George Vulturescu, unul din iniţiatorii acestei manifestări culturale.
       După ce Dumitru Păcuraru a menţionat faptul că, lui George Vulturescu nu-i scapă din preocupări organizarea, sau cel puţin iniţierea unor activităţi culturale similare, ba chiar este dispus să marcheze un eveniment literar fie şi de două ori, a menţionat faptul că, cei adunaţi cu această ocazie, pentru a marca Ziua Internţională a Poeziei, şi-au făcut o datorie de onoare faţă de Cerul poeziei.

 

Nemulţumiri faţă de finanţarea actului de cultură

       După aceste gânduri de apreciere faţă de poezie la modul general, rostite de Dumitru Păcuraru, acesta s-a exprimat cu un sentiment de nemulţumire, revolta faţă de modul în care autorităţile sătmărene apreciază sau evaluează activităţile culturale, mai ales cele de expresie românească. Acesta a informat asistenţa asupra asupra modului discutabil, chiar partinic al Centrului Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare, în atribuirea sumelor menite a susţine activităţile culturale în cadrul Concursului de Proiecte Finanţate Nerambursabil de către Primăria Satu Mare, prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu. Fără a intra în detalii, vorbitorul a subliniat subiectivismul alocării sumelor, cu aplecare spre organizaţiile neguvernamentale din apropierea UDMR.

       Poeţii George Vulturescu, dar şi Felician Pop, au subliniat necesitatea ca aceste organizaţii culturale române;ti, prin oamenii pe care îi au la conducere, dar şi prin membrii lor, să-şi facă simţită şi mai ales auzită vocea în peisajul cultural sătmărean.

       Au mai fost aduse în discuţie şi o serie de condiţii inacceptabile impuse de administraţia publică locală cu privire la proiectul “Monumentul latinităţii”, care ar urma să fie amplasat în parcul din vecinătatea Muzeului Judeţean Satu Mare, în spatele statuii Lupoaicei. Proiectul aşteaptă de aproape două luni de zile obţinerea autorizaţiei de construire, care stă pe masa primarului Kereskenyi Gabor, riscând să se lase învăluit de spiritul justiţiar al marelui dispărut.

Definiţia poeziei

       Despre poezie, despre ceea ce înseamnă creaţie pe meridianele globului au vorbit George Vulturescu, Alexandru Zotta, Radu Ulmeanu, Robert Laszo, Felician Pop, Florina Juncu ş.a.

       Despre poezie s-a vorbit şi se vorbeşte mult. Cu siguranţă se va mai vorbi. Poezia este ceva ce-l însoţeşte pe om pe tot parcursul vieţii. Poezia citită sau doar auzită, este un cumul de trăiri, de sentimente, care diferă de la epocă la epocă, de la ţară la ţară, nu în ultimul rând, de la creator, la creator. Poezia poate reprezenta o întoarcere în timp, ea include cultura oamenilor de cultură, arestaţi adesea în propriul mediu de exprimare. Poezia bucură omul, dar în egală măsură, prin ideile exprimate, poate deveni un semn al revoltei. Poezia exprimă starea de spirit a autorului. A scrie poezie este o manifestare de omenie, care exprimă starea de bucurie a unora sau cea de revoltă. În unele meserii de odinioară, oamenii vorbeau în psalmi, în versete, sau chiar în parabole.

       S-a lansat participanţilor îndemnul de a trece imediat la muncă, de a-şi pune în valoare talentul şi inspiraţia, de a căuta modalităţile existente la îndemână pentru a-şi face auzită propria voce.

       După prezentarea celor subliniate de către vorbitori, a început adevăratul recital de poezie. Printre cei care au recitat/citit din creaţiile proprii sau ale unor poeţi dragi lor s-au numărat< George Vulturescu, cel care a citit din creaţiile proprii, dar şi ale poeţilor Ion Baias şi Alexandru Pintescu, Alexandru Zotta, care a citit din creaţiile unui prieten, fost coleg de şcoală, Adi Cusin, Ioan Nistor, Ioan Tipu Sălăjanu, Mihai Sas, Cornelia Bălan Pop, Loredana Ştirbu, Gheorghe Cormoş, Felician Pop, Corina Finta, Anca Glodan, Pamfil Lipceai, Doru Nagy, Elena Bistrup, Florina Juncu, Anca Soponar, Carol C. Koka ş.a. Se cuvine menţionat faptul că, majoritatea celor care au recitat sau au rostit alocuţiuni, fac parte din cenaclurile literare sătmărene Afirmarea şi Cronograf, reprezentând şi revistele literare sătmărene, conduse de poeţi.

       Întâlnirea, aşa cum s-a preconizat, a reprezentat o îmbinare între ceea ce înseamnă poezie, texte care pot fi apoi valorificate pe anumite linii melodice adaptate sau chiar special concepute cu acest scop. Momentele muzicale au fost susţinute de cantautorul Adrian Lupescu.

       Întâmplător acestei manifestări dedicate poeziei i s-a alăturat telefonic şi Ion Mureşan, care l-a sunat pe Dumitru Păcuraru să-l felicite de Ziua Poeziei. Poetul din Cluj-Napoca este unul dintre cei mai apreciaţi poeţi români ai momentului, un bun cunoscător al fenomenului literar sătmărean, care are numeroşi prieteni printre poeţii şi scriitorii sătmăreni.
Tot în cadrul acestei întâlniri cei prezenţi au semnat un protest la adresa Primăriei Satu Mare, a Casei de cultură G.M Zamfirescu care se îndepărtează tot mai mult de actul de cultură autentică, de cultura scrisă, de teatru, în spiritul celui care a fost George Mihail Zamfirescu, unul dntre marii scriitori care au contribuit decisiv la dezvoltarea literaturii sătmărene, a teatrului în limba română. Anul acesta se împlinesc 125 de ani de la naşterea lui, dar în formula în care acţionează Casa de Cultură care-i poartă numele nu are capacitatea de a organiza manifestări pe măsura valorii, a importanţei istorice a scriitorului sosit din Bucureşti într-un judeţ de graniţă. Asupra acestui subiect scriitorii sătmăreni au promis că vor reveni.

Ziua Poeziei a fost una dintre cele mai reuşite manifestări culturale din Satu Mare.

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with