Asculta acest articolŢară cu o populaţie îmbătrânită, dar şi cu o clasă politică îmbătrânită în rele, s-a trezit cu cei mai tineri pensionari din lume, bărbaţi pensionaţi în jurul vârstei de 45 de ani, care, în scurt timp, au devenit o adevărată castă, beneficiari de pensii speciale.
Pe scurt, România s-a trezit cu un stat strâmb întocmit, cu un parlament neputincios în faţa Curţii Constituţionale, formată din seniorii pensionarilor de lux, cu venituri lunare care sfidează salariul preşedintelui republicii, dar care, iată, nu dau niciun semn că ar dori să se amestece în vastul proces de reformatare a sistemului.
Într-o ţară al cărei imn începe cu “Deşteaptă-te, române” ne putem permite, măcar din când în când, să uzăm de câte un “ne-am trezit”. Aşadar, ne-am trezit cu un nou premier, lider al unui partid de stânga, cu dese alunecări spre stângism, demagogie şi populism, care şi-a propus să reformeze sistemul bugetar din simplul motiv că a constatat că nu mai sunt bani să-l poată susţine. Deci dacă economia ar produce mai mult, stufosul sistem de stat ar fi menţinut. Se propune o colectare mai bună, – de unde altundeva decât de la firmele private? – dar nici dacă storci piatra seacă nu se pot aduna suficienţi bani să întreţină 1,3 milioane de salariaţi de stat. Şi încă vreo cinci milioane de pensionari, în condiţiile în care numărul salariaţilor de la privat abia trece de 4,5 milioane.
Nu pensionarii obişnuiţi sunt problema, ci numărul mare de salariaţi la stat, care vorba guvernatorului Mugur Isărescu, cocoşează economia României.
Intenţia de a reforma nu vine din interior, ci ne somează UE: dacă nu desfiinţaţi pensiile speciale nu primiţi cei 75 de miliarde de euro repartizaţi României prin PNRR. Şantaj pe faţă, dar unul bun.
La începutul săptămânii Marcel Ciolacu s-a întâlnit în Grecia cu preşedinta Comisiei Europene. În primul rând, cu preşedintele Zelenski de faţă, primul ministru a informat-o pe Ursula von der Leyen că România dublează cantitatea de cereale din Ucraina care trec prin România spre porturile din Marea Neagră.
O bilă albă, o strângere de mână din partea preşedintei Comisiei Europene, dar oare ajută asta cu ceva negocierile pe marginea PNRR?
Adevărul este că, în ciuda începutului în forţă, măsurile de reformă anunţate pe diferite căi au puţine şanse de a fi transpuse în practică. În primul rând se impunea o departajare clară a personalului din sistemul de stat. Cei cu salarii mici trebuie protejaţi, iar cei cu salarii mari cercetaţi în amănunt. Când Făt Frumos se luptă cu balaurul ştie că trebuie să-i taie capul, nu coada. Problema este la vârful piramidei sociale. Trântorii din sutele de agenţii, institute, asociaţii, direcţii, subdirecţii etc. împovărează bugetul, nu furnicuţele pe care le vedem la ghişee.
De ce nu doresc conducerile celor două partide de guvernare să vadă realitatea? Pentru că acele instituţii obscure sunt refugii pentru clientela politică, indiferent de culoarea politică.
Marcel Ciolacu spunea că sunt 16000 de ordonatori de credite. Dacă le reduc la jumătate înseamnă că se face o reformă radicală, iar dacă se reduc cu 5-10% efectul este nesemnificativ.
Impresia de bolmojeală este consecinţa firească a unei evaluări independente a întregului sistem. Un renumit medic spunea că în toate spitalele numărul personalului nesanitar este mai mare decât al personalului sanitar, medici, asistente, felceri.
Cum spitalele judeţene sunt în subordinea consiliilor judeţene restructurarea trebuie făcută de consiliile judeţene. Este doar un exemplu din cele foarte multe. Poate bietul Ciolacu face ordine în această bulibăşeală la nivel naţional? Rezultatele deja se văd: nu poate.
