Suntem obișnuiți ca în fiecare an, în 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri, să fie celebrată Ziua Poliției Române.
În lipsa unei ședințe festive, Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Chestor de poliție Sorin Daniel STAN, a înțeles să îi felicite pe colegii care sunt azi pe baricade și de asemenea, care astăzi vor fi avansați în gradul următor, prin transmiterea unui mesaj:
“Stimați colegi polițiști,
Ziua de 25 martie este aniversarea noastră, a tuturor polițiștilor români. Este o zi specială, încărcată de semnificație, fiindcă noi, oamenii în uniformă, cei care avem în gestiune liniștea și siguranța cetățenilor, am mai împlinit un an de existență, de experiență, de evenimente, de împliniri și sacrificii personale.
Azi, în continuare, suntem nevoiți să ne trăim discret sărbătoarea însă manifestând mai multă mândrie ca niciodată, pentru că suntem în linia întâi și generăm încredere, siguranță și, mai ales, speranță.
Astăzi, Ziua Poliției este despre oameni dedicați, iar aceasta se vede mai mult ca oricând!
Prin munca devotată, anonimă şi, de multe ori ingrată, poliţiştii înfruntă răul din societate, făcând tot ceea ce este posibil pentru eliminarea factorilor de pericol la adresa siguranţei publice. Iar fundamental pentru exercitarea profesiei de poliţist sunt demnitatea şi onoarea profesională.
Fiecare război, are eroii săi, iar în războiul continuu cu criminalitatea, poliţiştii români plătesc cu propria sănătate sau chiar cu viaţa preţul liniştii şi siguranţei românilor.
Suntem în continuare provocați să stăm în prima linie pentru a apăra viața oamenilor. Suntem în continuare provocați să asigurăm liniștea și ordinea publică când toată comunitatea suferă de teamă și neliniște.
Știu că fiecare dintre dumneavoastră are o familie, oameni dragi la care se gândește, responsabilități sociale care, acum, în situație de criză devin cu atât mai importante.
În același timp, știu că sunteți fideli principiilor și valorilor care v-au determinat să alegeți să fiți polițiști.
A fi parte a sistemului de ordine publică și securitate națională nu este o alegere, este o vocație. Iar acesta este unul dintre acele momente, istorice poate, în care se face diferența între adevăr și minciună, între autentic și fals, un moment în care fiecare, sub imperiul acestei stări aparte, va arăta ce calități îl caracterizează.
Mai mult decât oricând, azi trebuie să dovedim că suntem luptători pentru ordine și siguranță.
Trebuie să ne facem datoria cu demnitate și onoare, să ne ridicăm la înălțimea responsabilității asumate prin jurământ în fața țării.
Mai mult decât oricând, azi societatea are nevoie de noi. Să ne onorăm, așadar, responsabilitățile date de statutul de polițiști. Să fim uniți și să facem tot ceea ce ține de noi pentru ca această luptă să fie câștigată cât mai curând.
Am convingerea că toți polițiștii sătmăreni vor depune şi în continuare toate eforturile pentru a depăşi greutăţile de moment, asumîndu-şi în faţa poporului angajamentul de a activa mai eficient pentru asigurarea ordinii, securităţii şi liniştii în județ.
Vă felicit pe toți cei care sunteți azi pe baricade! Pe toți cei care onorați numele profesiei pe care o reprezentăm prin munca noastră de zi cu zi.
De asemenea, doresc sa felicit colegii care astăzi au fost avansați în gradul profesional următor și să le transmit mult succes în continuare în activitatea profesională.
Să rămânem solidari și puternici! În acest an, pe lângă tradiționalul La mulți ani!, pe care vi-l transmit din suflet, îmi doresc mai mult decât orice să putem, cât mai repede, să ne putem strânge mâinile, să vă îmbrățișez camaraderește și să putem discuta, față către față, fără teamă.
Îmi doresc să revenim, cât mai repede la normalitate!
La multi ani, politisti sătmăreni! La multi ani Poliției Române!
Sănătate tuturor!
Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!
Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare
Chestor de poliție
Sorin Daniel STAN”
1 comentariu
Ziua Politiei ? Ziua TRANTORILOR, ei sunt o organizatie corupta din pacate bine platita.