Image 1
Image 2

Nicolae Ciucă, o glorioasă ieşire din scenă

Sigla Informatia Zilei
Nicolae Ciucă, o glorioasă ieşire din scenă
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După câteva zile în care Nicolae Ciucă trecea drept următorul ministru al Dezvoltării regionale, în locul lui Cseke Attila, premierul PNL realizează că este o poziţie dezonorantă şi clarifică lucrurile. Nici vorbă de aşa ceva. Respectivul minister se prea poate să fie luat de la UDMR, dar în niciun caz nu va fi condus de Nicolae Ciucă.

Ca fost prim ministru onoarea nu-i permite să ocupe o funcţie care să-l pună în postura de subordonat al unui vicepremier. Şi, dacă ne gândm bine, nici în poziţia de subordonat al preşedintelui PSD, chiar dacă este prim ministru.

Aşadar, putem deduce că Nicolae Ciucă nu va rămâne în guvern decât ca viceprim ministru, fără portofoliu. La fel ca liderul UDMR Kelemen Hunor.

Odată clarificată această problemă de ierarhie administrativă, cu o puternică încărcătură simbolică din punct de vedere politic, se pot continua negocierile pentru formarea noului guvern.

Mai multe în ediţia tipărită şi în formatul pdf, pentru abonaţi. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

EDITORIAL-DUMITRU-PACURARU

La moartea a doi mari scriitori

Vestea că Adam Puslojic, marele poet român născut în Serbia, a încetat din viaţă, mi-a dat-o Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române. L-am anunţat, la rândul meu, pe George Vulturescu, mereu la curent cu ce se mai întâmplă în lumea literară. Nu ştia. Nu a apărut nicăieri, a spus poetul sătmărean.

Pe marginea demisiei de onoare a președintei Ungariei

O amplă dezbatere, dublată de protestele opoziției, se poartă în Ungaria după ce președintele țării, Katalin Novak, și ministrul Justiției, Varga Judit, au demisionat. Demisia lor a survenit în urma grațierii unui codamnat acuzat de pedofilie. 

Se va sparge coaliţia PSD-PNL? 

Până la urmă cineva trebuia să dea cu bâta-n baltă şi să spună: “Până aici!” Că în România nicio alianţă politică, nicio coaliţie de guvernare nu a mers până la capăt se ştie.