Asculta acest articolExemple de nefuncţionalitate ale democraţiei întâlnim la tot pasul. Model de democraţie funcţională, Statele Unite au decăzut la nivelul unui stat oarecare, dintr-o ţară aflată la începutul vieţii democratice.
La alegerile de la mijlocul mandatului, toată planeta stătea cu sufletul la gură făcând pronosticuri dacă partidul lui Joe Biden pierde majoritatea în cele două camere. Până la urmă Partidul Republican a obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor.
Cu toate acestea, republicanii nu pot cădea de acord asupra persoanei care va deveni preşedintele Camerei, un organism fără de care nici marea Americă nu poate funcţiona.
De acum o sută de ani în SUA nu s-a întâmplat ca un partid care are majoritatea în Camera Reprezentanţilor să nu-şi poată desemna preşedintele.
Un grup de 20 de republicani, care treceau drept adepţii lui Trump, refuză să-l voteze pe Kevin McCarthy, deşi Trump a lansat un apel la unitatea partidului.
Onestitatea lui Donald Trump poate fi pusă la îndoială, având în vedere ce caracter are şi ce tip de comportament politic a promovat.
Se poate ajunge în situaţia în care adepţii devin mai radicali decât liderul. Este un fenomen politic periculos ce se poate observa la toate nivelurile, în toate ţările.
Rolul personalităţilor, a politicienilor în viaţa publică este o problemă ce nu poate fi trecută cu vederea. Formaţiunile politice au devenit o rampă de lansare în funcţii.
Se presupune că alegerile oferă o formulă democratică prin care sunt aleşi cei mai buni primari, cei mai buni parlamentari. În realitate cetăţenii cu drept de vot îşi aleg reprezentanţii după ce aceştia au fost desemnaţi candidaţi de către partidelor lor. Avem o democraţie la a doua mână.
Alegerile aşa-zise democratice nu sunt deloc democratice. Acest lucru se vede la nivelul fiecărei formaţiuni politice. Partidul Republican resimte infuenţa nefastă pe care a avut-o preşedintele Trump asupra lui. Partidul cel mai mare din România, PSD, poartă stigmatul imprimat de primul lui preşedinte. Influenţa nefastă a lui Ion Iliescu asupra direcţiei în care s-a dezvoltat România nu poate fi contestată. S-au pierdut primii ani, decisivi pentru viitorul ţării.
Moştenirea lui Traian Băsescu nu este mai puţin nefastă. Comportamentul lui, deciziile pe care le-a luat, au condus la dispariţia unui partid. PDL s-a salvat printr-un compromis, fuziunea cu PNL.
Influenţa nefastă a unui funcţionar ajuns într-o funcţie publică importantă se vede foarte clar la nivelul primarilor. Un partid propune un candidat, iar acesta ajunge primar dintr-un singur tur de scrutin. De ce? Pentru că aşa au decis partidele politice.
Situaţia actuală din SUA ne arată că nici în ceea ce este considerată cea mai democratică societate din lume lucrurile nu funcţionează bine. Din ce cauză? Din cauza unor persoane. Soarta Americii depinde de 20 de persoane care fac inoperantă activitatea Camerei Reprezentanţilor. O singură ţară, Austria, a decis soarta României. Dreptul de veto a devenit un instrument politic nociv.
Fără să se vadă în mod foarte limpede, fiecare primar are un fel de drept de veto. În fiecare unitate administrativ teritorială primarul îşi poate aroga aceleeaşi drepturi de a dicta ca un Vladimir Putin în miniatură. Consiliile locale nu fac decât să consfinţească voinţa unui singur om, a primarului.
Acelaşi principiu al liberului arbitru funcţionează de jos în sus, de la primar la preşedinte de consiliu judeţean, mai sus la miniştri, la primul ministru. Verigile intermediare, şefi de departamente, directori, şefi de agenţii, sunt la fel de arbitrare. Omul sfinţeşte sau spurcă o funcţie.
Fii primul care comentează