Doamnele și domnișoarele deranjate de petele apărute pe față de la soarele puternic trebuie să știe că au la îndemână leacuri naturiste foarte simple și eficiente, pentru a putea scăpa de ele.
Frunzele de pătrunjel sunt minunate pentru a reda strălucirea feței și eliminarea oricăror imperfecțiuni. Petele pigmentare și pistruii dispar ca prin magie și lasă pielea ca de bebeluș.
Cu ajutorul frunzelor de pătrunjel se prepară un decoct. Mai exact, de adaugă 50 g de frunze proaspete de plantă la un litru de apă fiartă. Decoctul astfel obținut se folosește pe bază de loțiune și se aplică prin tamponări ale zonei afectate de pistrui, 2 ori pe zi. La fel de bun este și leușteanul, așadar alternează-l cu pătrunjelul.
La fel de bună este și spirulina pudră, testată și încercată, cu rezultate foarte bune, chiar incredibile, de la prima aplicare. Se amestecă puțină pudră din această algă cu un strop de ulei de măsline, astfel încât să formeze o pasta consistentă.
Nu este necesară prepararea unei cantități mari, deoarece pasta se va aplica în strat foarte subțire. Se poate acoperi cu amestecul chiar și gâtul sau decolteul, fiind considerate două zone sensibile, care pot fi afectate la fel de bine de razele soarelui.
Recomandat este să se stea cu masca cel puțin două ore până la toată ziua, pentru a se vedea rezultate vizibile de la prima aplicare. Și se vor vedea, dacă respectați cele mai simple reguli pe care vi l-am indicat în articol.
Spirulina plantensis este o algă verde-albăstruie. Forma ei de existență are la rădăcini cele mai primitive forme de viață de pe planetă. Reprezintă un aliment complet și un supliment alimentar complet.
Spirulina este folosită de secole pentru nutrienții din compoziția sa și pentru marea ei calitate, aceea de a susține viața. Astăzi spirulina se cultivă organic pe scara din ce în ce mai largă, și este recunoscută pe plan mondial pentru beneficiile sale ca și aliment.
Spirulina pulbere conține oligoelemente și minerale esențiale, care sunt asimilate în mod ușor și natural de către organismul uman.
Pe lângă faptul că este o sursă vegetariană de proteine și vitamina B12, alte componente nutriționale majore se regăsesc în spirulina pulbere: acizii grași esențiali, phycocyanina (această ajută la asimilarea fierului în organism), clorofilă (curată și detoxifică organismul și ajută la eliminarea metalelor grele), beta-caroten (este prezent în spirulina de 10 ori mai mult decât în morcovi), și antioxidanți.
Tocmai de aceea și contribuie la regenerarea rapidă a pielii tenului parcă în mod miraculos.
CITEȘTE ȘI: https://informatia-zilei.ro/consilierul-local-iacob-solomes-din-tarsolt-face-apel-la-cetateni-pentru-ingrijirea-cimitirelor/
Fii primul care comentează