Asculta acest articolPuține sunt gramineele care ne oferă atâtea posibilități terapeutice ca porumbul.
Istorie și conținut nutritiv
Porumbul provine din America Centrală și se consideră că acolo era cultivat cu 7000 de ani înainte de Hristos. Constituia hrana de bază a maiașilor, aztecilor și incașilor. Conform legendei, Zeul Soare a trimis grindină de aur (porumbul) pentru a-i hrăni pe oameni în Europa. A ajuns pe continentul nostru pe vremea lui Columb(1493), împreună cu alte curiozități aduse din Lumea Nouă. La început a fost numit “grâul indian”. Popoarele vechi foloseau semințele ca hrană, pentru producerea uleiului, a alcoolului sau a bijuteriilor, frunzele pentru umplerea saltelelor, fabricarea păpușilor și a mocasinilor. În secolul al 16-lea a început să fie cultivat de spanioli și italieni. Datorită spaniolilor și portughezilor a ajuns în Africa. De-abia în secolul al 19-lea a început să fie cultivat masiv, ajungând și pe la noi. Astăzi, porumbul este pe locul al treilea, după grâu și orez, în topul celor mai cultivate cereale la nivel mondial. Totuși, 9 din 10 kilograme recoltate sunt destinate ca hrană pentru animale.
Porumbul dulce conține 76% apă, considerabil mai multă decât varietățile mai uscate de porumb. Această se datorează faptului că este cules înainte de a se coace. Astfel, el conține un procentaj mai mare de apă, precum și zaharuri, care îi conferă moliciune și o aromă plăcută. Carbohidrații sunt compuși din zaharuri și amidon. Grăsimile se găsesc îndeosebi în germene și sunt compuse din acizi mono și polinesaturați, în special acid linoleic. Din aceste grăsimi se extrage un ulei foarte hrănitor, eficient împotriva excesului de colesterol. Deși conține toți aminoacizii esențiali, doi sunt în cantități insuficiente< lizină și triptofanul.
De aceea este necesară combinarea porumbului cu leguminoase și semințe de floarea soarelui pentru a oferi proteină completă. Porumbul este o sursă bună de vitamina B1, furnizând și o cantitate moderată de vitamina C. Deși conține vitamina B3, această vitamină nu poate fi utilizată de organism dacă porumbul nu este tratat cu substanțe alcaline. Porumbul dulce este o sursă bună de fibră, atât solubilă cât și insolubilă, dar conține prea puțin calciu.
Principala calitate a porumbului este că protejează și calmează mucoasa intestinală, fiind bine tolerat de persoanele care suferă de colită cronică și de sindromul colonului iritabil. Porumbul nu conține gluten și de aceea este util în boala celiacă sau celor cu aparate digestive sensibile.
Boabele de porumb au un ușor efect diuretic (deși mult mai slab decât vârfurile mătăsoase) și furnizează o cantitate limitată de proteine, proporțional cu conținutul lor caloric. Datorită acestui fapt, porumbul este potrivit pentru dieta bolnavilor de rinichi.
Preparare și utilizare
Porumbul este întrecut în importanța sa pentru om doar de grâu și orez. Multe dintre popoarele lumii, în special în America de Sud, depind în principal de porumb pentru a supraviețui. Este folosit în țările în curs de dezvoltare pentru a-i hrăni pe bebelușii înțărcați, din mai multe motive. În primul rând, este una dintre cele mai productive culturi. Apoi, este cea mai la îndemână sursă de calorii și de proteine, fiind și ușor de depozitat. În sfârșit, este ușor de digerat de către copiii mici și nu conține gluten.
În ciuda tuturor acestor beneficii, porumbul are trei deficiențe nutriționale majore< proteinele sale sunt de o calitate inferioară, nu oferă suficientă niacina(B3) și este sărac în calciu. Din fericire, aceste carențe nutriționale pot fi corectate sau ameliorate dacă porumbul este combinat în mod corespunzător cu alte alimente. Porumbul dulce proaspăt poate fi fiert în apă sau copt pe cărbuni și se mănâncă direct de pe știulete. Pentru conservare, porumbul poate fi pus în cutii de conservă sau se congelează. Porumbul conservat sau congelat este integral, conținând germenele și tărâță cerealei.
Făina integrală de mălai este foarte hrănitoare. Din ea se poate prepara mămăliga. Termenul de mămăligă apare prima dată în dicționarul Larousse în anul 1873. Nu numai românii mănâncă mămăligă. Italienii mănâncă un terci gros care se numește polenta, iar în Mexic se prepară faimoasele tortilla.
Fulgii de porumb se obțin prin măcinarea și prăjirea în cuptor a porumbului, proces în cursul căruia parte din conținutul de vitamine se pierde. Prin urmare, fulgii de porumb din comerț sunt îmbogățiți cu vitamine și minerale.
Floricelele de porumb sunt o modalitate distractivă și sănătoasă de a ne bucura de această cereală.
Se fac dintr-un soi special de porumb cu coajă tare. Când sunt încălzite, în interiorul grăunțelor se formează o presiune a vaporilor de apă care, în cele din urmă, sparg coaja și fac ca amidonul și proteinele să “pocnească“, formând familiara masă albă. Amidonul din porumb este o făină de porumb foarte rafinată și degresată. Așa încât, cu excepția caloriilor, are o foarte mică valoare nutrițională. Se folosește la sosuri și în cofetărie ca agent de îngroșare în diverse produse alimentare.
Terapia cu mămăligă
Recent s-a descoperit prezența în boabele de porumb a unor substanțe derivate ale acizilor arahidic și palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului. Acești acizi se absorb în intestin cu mare ușurință, fără a suferi transformări chimice decât în proporție de 22-28%. Ajunși în sânge, se transformă în hidroxiacizi care vor purifica sângele de unele substanțe toxice. Efectul detoxifiant al substanțelor din porumb ușurează efortul ficatului de neutralizare a toxinelor, reducând riscul de insuficiențe și ciroze hepatice. La populațiile care consumă zilnic terci de mălai, incidența bolilor hepatice este de 10 ori mai mică, iar copii se dezvoltă mai bine. Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncții tiroidiene. De asemenenea, consumul de mămăligă reglează concentrația de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor.
S-a demonstrat că banala mămăligă revitalizează funcțiile sexuale, în special feminine. Cercetările românești efectuate de antropologi în zona Bran-Rucăr (unde mămăliga este mai des pe mesele localnicilor), arată că 9% din femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană intensă, manifestată și prin prelungirea vieții sexuale, chiar și după vârstă de 72 de ani. Multă lume crede în mod greșit că mămăliga îngrașă. De fapt, mămăliga are de 4 ori mai puține calorii față de pâine. Românii au folosit mămăligă ca leac de multă vreme. În popor se știe că pentru a evita pelagra, este suficient consumul zilnic de mămăligă cu o jumătate de litru de lapte și un ou. Tratamentele așa-zis “băbești” vindecau și fereau de utilizarea abuzivă a antibioticelor. De exemplu, pentru dureri de gât și răceală se pune pe o tablă încinsă două linguri de mălai și se stă cu nasul deasupra fumului produs, amestecând continuu. În plus, se bea înainte de culcare un terci, ca o mămăligă subțire, în care se pune o bucățică de unt. Un adjuvant în pneumonie are la bază tot mămăligă. Se aplică pe zona pieptului mămăligă într-un strat de două degete, la temperatura pe care pielea o poate suporta și se ține 15 minute, după care se înlătură. Pielea se șterge cu un tampon înmuiat în spirt camforat. Cataplasmele cu mămăligă caldă sunt utile și în bronșite, gripă și tuse cronicizată. Aceeași aplicație se face și în zona rinichilor pentru tratarea colicilor renale și a nefritelor, pe zona inferioară a abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite și cistite. Gastrita hiperacidă și ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă, în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidității și o acțiune calmantă, ușor sedativă.
Studii de nutriție și biochimie alimentară au arătat că mămăliga consumată frecvent ameliorează și afecțiuni cum ar fi reumatismul, diabetul, menstruațiile dificile, cu sângerări abundente, anexite și metroanexite, litiază renală și hepatită.
Fii primul care comentează