Image 1
Image 2

GALĂ PREMIERE

Preotul profesor Radu Pop din Satu Mare a fost desemnat Tânărul profesor al anului 2023

Profesorul de religie  pr. Radu Pop, dascăl la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare a fost desemnat ca fiind unul dintre cei trei finaliști pe țară la secțiunea ”Tânărul profesor al anului 2023 -  învățământ preuniversitar”.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Evenimentul de decernare a premiilor a avut loc în data de 18 noiembrie 2023, la Târgu Jiu în cadrul Galei Tineretului din România. Profesorul sătmărean a obținut locul III. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse.

 

Așa cum am menționat într-un număr anterior al cotidianului Informatia Zilei, din acest an școlar, prof. pr. Radu Pop îndeplinește printre altele și funcția de inspector la disciplina Religie.

 

Pe lângă activitatea didactică își urmează cu abnegație și vocația de preot fiind parohul bisericii din localitatea Hrip. Pornind de la premisa că omul sfințește locul, pr. Radu Pop a derulat pe parcursul acestui an o serie de lucrări de înnoire  a sfântului lăcaș care în momentul de față se află în faza înnobilării lui interioare prin realizarea picturii.

 

De asemenea, profesorul Radu Pop este și un dascăl apreciat de copii și colegii de breaslă, fiind un promotor al valorilor profund umane de implicare și ajutorare a semenilor. La inițiativa sa, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, mai mult profesori de religie și preoți au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Satu Mare pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință.

 

Întregul corp profesoral, alături de elevi, familie și toți cei dragi îi urează domnului profesor sănătate și mult succes în toate proiectele profesionale pe care le are în vedere.

 

CITEȘTE ȘI:

Profesori de religie, politicieni și cadre medicale au donat sânge pentru sătmărenii grav bolnavi

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS CALENDAR BISERICESC

1 noiembrie -Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Demian

Originari din Asia, acești sfinți au trăit în secolul al IV-lea. Au studiat la școli vestite și au devenit doctori iscusiți. De la Dumnezeu au primit darul de a tămădui orice suferință sufletească și trupească, fiind de folos atât oamenilor, cât și dobitoacelor.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now