Asculta acest articolAcest proverb nu se potriveşte în cazul României, tocmai pentru că nu este nici republică prezidenţială, nici parlamentară. Pe de altă parte, toţi preşedinţii pe care i-a avut România, ţinând cu tot dinadinsul să fie autoritari, au făcut pe leii.
Multe întrebări pot fi puse pe marginea activităţii preşedintelui Iohannis după rotaţia premierilor.
De ce nu se implică preşedintele Iohannis în restructurarea statului? Mai degrabă dezamăgit decât mulţumit de parcursul proiectului “România educată”, în care este îndoielnic că şi-ar fi pus mari speranţe, crezând că lucrurilor
vor merge de la sine, preşedintele şi-a găsit un refugiu în politica externă.
La fel ca majoritatea politicienilor, din toate partidele de data asta, şi preşedintele Iohannis transmite publicului mesaje pozitive privitoare la securitatea ţării noastre aflată sub scutul invincibil al NATO. Fiind în NATO, având o relaţie privilegiată cu SUA, un parteneriat strategic, nu trebuie să ne mai facem nicio grijă în ceea ce priveşte o eventuală agresiune a Rusiei împotriva noastră. Asta ar fi ideea.
În realitate, după cum se vede din viaţa de zi cu zi, populaţia din România are preocupări de altă natură. De ce să atace Rusia o ţară ca România? Nu are niciun motiv.
Cu proiectul “România educată” s-au lămurit lucrurile. A fost o simplă propagandă. Cam ca insulele pe care vrea USR să le construiască în Marea Neagră după modelul din Dubai.
Aflat la sfârşitul mandatului, preşedintele ar trebui să se implice în problematica zilei< reforma sistemului de stat. În fond, preşedintele este şeful statului. Despre statul deasupra căruia stă şeful statului de ani buni se tot spune că este supraponderal, că are o birocraţie monstruoasă. Nu cumva tocmai cu reforma statului ar fi trebuit să-şi înceapă mandatul fiecare şef de stat?
Din păcate toţi preşedinţii s-au lăsat seduşi de jocurile politice, fiecare simţind o plăcere perversă de a face şi desface guverne. Astfel, de dragul unei prezumtive stabilităţi politice, preşedintele nu se mai arată dispus să intervină în relaţiile dintre PNL şi PSD.
În realitate stabilitatea politică este asigurată de slaba prestaţie a opoziţiei.
Nici nu există opoziţie politică propriu zisă. Există câţiva politicieni care fac tumbe în spaţiul public, în speranţa că în felul acesta câştigă vizibilitate.
George Simion, Ludovic Orban, Florin Cîţu, şi alţi câţiva de la USR, se înscriu în ceea ce se poate numi fanfaronadă, după modelul Şoşoacă.
Mai mult sau mai puţin cu talent, şoşocăiesc şi ei prin faţa camerelor de luat vederi, fără teama că mai degrabă devin ridicoli decât convingători.
Este posibil ca preşedintele Iohannis să nu se mai implice în chestiunea restructurării sistemului bugetar pentru că deja este convins că sistemul de stat este imposibil de reformat? După nouă ani de mandat, beneficiind de toate informaţiile furnizate de servicii, a ajuns la concluzia că un mecanism atât de anchilozat nu mai poate fi repus în funcţiune fără să dai toată construcţia peste cap. Poate acesta a fost adevăratul motiv pentru care directorul SRI, Eduard Hellvig, şi-a dat demisia.
A reforma un sistem presupune voinţă politică. A avea voinţă politică înseamnă a avea curaj. De cât curaj are nevoie premierul Ciolacu să desfiinţeze 200.000 de posturi la stat care nu sunt ocupate? O armată moartă înainte de a se naşte nu poate ieşi în stradă să prostezeze. Deci o poţi învinge, aşa cum o armată de oi condusă de un leu poate învinge o armată de lei condusă de o oaie. Aceste 200.000 de posturi neocupate erau rezervate pentru momeala electorală la alegerile din 2024. Se vor găsi alte momeli.
Dacă regimul comunist, despre care nu se poate spune că nu era un stat birocratic, avea 600.000 de bugetari, de ce în democraţie este nevoie de 1,3 milioane de bugetari la o populaţie mai mică? Nu statul are nevoie de un aparat atât de stufos, ci partidele politice. Aparatul de stat românesc este un fel de regiment Wagner pus în slujba partidelor care au guvernat România. Nu sunt mult. Sunt doar două. Sub o formă sau alta, sub diverse denumiri, PSD şi PSD sunt singurele partide care au guvernat România de 33 de ani. Cum să vină acum Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă să le reducă efectivele? Cei doi lideri, poate şi preşedintele ţării, sunt în poziţia lui Prigojin. Fiecare are mercenarii lui.
Însemnele apartenenţei la sistem, a includerii în castă, sunt voucherele de vacanţă. Eşti bugetar, ai vouchere de vacanţă gratuit.
O grea lovitură primesc din partea guvernului, a PSD şi PNL, bugetarii care au un salariu de peste 10.000 de lei. Printre ei se află şi preşedintele Klaus Iohannis, dar şi premierul Nicolae Ciucă.
Miniştri, primari, directori de regii de stat, alături de preşedinte şi premier, primesc o grea lovitură< li se taie voucherele de vacanţă. Dacă nici asta nu înseamnă reformă, atunci nu mai ştim ce să spunem.
Fii primul care comentează