Asculta acest articolPrintre altele, constata, nu cu mirare, că în ultima vreme lipsesc, adică nu se mai folosesc în mod curent câteva cuvinte. Printre acestea se află “elită” și “etică” .
Să nu mai existe o elită? Adică să nu mai existe un grup perceput ca chintesență a tot ce este mai bun în societate? Posibil. Cuvântul la ordinea zilei este mai degrabă leadership. Urmat imediat de influencer.
Asta înseamnă că nu este nevoie decât de unul care, aflat în fruntea unui grup comandă, și de unul care influențează lumea să-l urmeze pe comandant.
Dacă așa se prezintă situația în zona politicului, care este situația în cultură?
Avem, din anul 2011, Ziua Culturii Naționale. Nu seamănă nici cu Ziua Națională, nici cu zilele libere de sărbătorile religioase, nici cu 1 mai. Poate puțin cu 8 martie, ca zi a adorației.
15 ianuarie este o zi ca oricare alta, numai că în această zi oamenii sunt îndemnați să-și aducă aminte în primul rând de poetul național, Eminescu. Apoi, în funcție de zonă, de alți mari creatori, în special scriitori, dar și artiști, pictori, sculptori, muzicieni.
Nu intră în conceptul destul de larg de cultură națională, omul politic. Pentru că politicianul, din păcate, nu este perceput ca element provenit dintr-o cultură.
Partidelor politice le lipsește o coordonată majoră: cultura. Cu ce poate fi înlocuită? Cu paginile de socializare, cu show-urile de la televiziuni?
Că nu sunt asociați culturii nu înseamnă nicidecum că politicienii ar fi niște analfabeți funcționali. Dimpotrivă. Înțeleg atât de bine legile pe care le votează, textele pe care le citesc încât le știu folosi mai ales în interes propriu.
În mod normal Ziua Culturii Naționale se marchează ca o mare sărbătoare. Și este o sărbătoare. Aproape în exclusivitate este sărbătorită de școli și instituții de cultură. Așa și trebuie. În școli se face educație, la modul general, urmând ca fiecare elev, student, dacă are chemare, să se aplece individual și să aprofundeze un domeniu cultural, literatură, arte, muzică, teatru.
Dacă nu există o elită politică este posibil să existe o elită culturală? Desigur. Însă din păcate nu poate fi percepută ca atare dacă nu există o elită politică a cărei sarcină este să o promoveze.
Marii oameni politici s-au înconjurat de mari oameni de cultură. Politicienii de azi, de la noi și de peste tot, se înconjoară de regulă de indivizi mai proști decât ei, de șmecheri care le promit că pot manipula opinia publică.
Elita politică și elita culturală sunt două concepte care se întrepătrund. Una fără cealaltă nu se poate. Elita politică, atunci când a existat, recunoștea elita culturală. Și invers, elita culturală recunoștea elita politică și o sfătuia. Cum altfel s-a creat cultura universală?
Până și marii dictatori erau conștienți de acest lucru, folosindu-se de avantajele oferite de cultură. Marile muzee, arhitectura, marile capodopere de artă, s-au creat în condiții grele, adesea în epoci dictatoriale, dar cu tirani care susțineau mari proiecte culturale.
Nu este momentul să vedem partea întunecată a Zilei Culturii Naționale. Este o zi care trece lăsând în urmă coroane, jerbe de flori lângă postamentul statuilor, busturilor, lângă plăcile comemorative. Ca la Iluminații.
Fără să fi fost specificat atunci când s-a votat, Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare a celor care au fost. Dar cum nu există un cult al străbunilor, un cult al istoriei până la urmă, nu trebuie să ne așteptăm că Ziua Culturii Naționale să fie sărbătorită ca Valentine’s Day, ca Drogobetele sau ca 8 martie. Este, sau ar trebui să fie, o zi a pioșeniei. A iluminării.
Fii primul care comentează