Image 1
Image 2

Satu Mare: Bucuria copiilor la săniuș, pe dâmburile din Micro 17 (Galerie FOTO)

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După îndelungi așteptări, iată că în timpul nopți de marți spre miercuri a nins ca în povești și peste municipiul Satu Mare. Nu doar că a nins, așa cum s-a mai întâmplat și prin noiembrie, de data aceasta a nins cu fulgi mari de zăpadă care s-au așternut într-un strat generos, numai bun pentru săniuș.

Mare a fost bucuria celor mici care, la orele dimineții, și-au șters săniile de praf și au ieșit la zăpadă. Miercuri, în jurul orei 11.30, zeci de copii, părinți și bunici se bucurau de stratul generos de zăpadă. Având în vedere că grădinițele sunt închise în municipiul Satu Mare, copiii nu au stat pe gânduri și în grabă au pornit cu săniile în parcul UFO din Micro 17, la dâmburi, un loc excelent pentru distracția în zăpadă. Copiii nu au fost singuri, evident, ci însoțiți de părinți, ori bunici, care s-au bucurat cel puțin la fel de mult ca și ei de ninsoare.

”Mă bucur foarte mult de această zăpadă! Am mai fost cu părinții mei la săniuș în Maramureș”, ne povestește Antonia Verdeș, în vârstă de șase anișori.

”Sunt pensionar și dacă a nins am venit cu Antonia un pic la zăpadă. Cu această pandemie nu mai reușim să stăm în casă și am ieșit afară la aer curat. Prin noiembrie, am mai avut un pic de zăpadă. Și atunci s-a bucurat, am făcut chiar și un om de zăpadă. Sper să mai dea Dumnezeu încă și să fie și mai multă zăpadă”, ne-a mărturisit bunicul Antoniei Verdeș.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with