Chiar dacă au existat fie restricţii de a ieşi din casă, fie de a vizita instituţii publice de cultură, sătmărenii precum şi turiştii atraşi de obiectivele aflate în grija Muzeului Judeţean Satu Mare au uimit prin numărul mare de persoane care s-au arătat interesate de evenimentele propuse în 2020 de această instituţie de cultură.
Deşi în anumite perioade nu a fost posibilă vizitarea efectivă a tuturor expoziţiilor, caselor-muzeu, atelierelor memoriale, gospodăriilor ţărăneşti sau a Castelului Karolyi, cei interesaţi de asemenea evenimente şi obiective au avut ocazia să le viziteze online. Practic, un număr de 712.963 de persoane au accesat, în 2020, toate canalele media puse la dispoziţie de către instituţia de cultură.
Pe de altă parte, aşa cum este de aşteptat, vizitatorii efectivi au fost mai puţin numeroşi.
3.655 de vizitatori efectivi în 2020 la Muzeul de Istorie
Muzeul Judeţean de Istorie a avut, anul trecut, 3655 de vizitatori, din care 1512 plătitori, iar 2143 neplătitori.
Secţia de Artă a Muzeului Judeţean Satu Mare a avut, şi ea, un număr însemnat de vizitatori, şi anume 2247, din care 555 plătitori de bilet, iar 1692 neplătitori.
În ce priveşte Muzeul Municipal Carei, care este amenajat în incinta Castelului Karolyi, lucrurile stau cu mult mai bine faţă de orice altă secţie a Muzeului Judeţean: 7394 de vizitatori, din care 6623 au cumpărat bilet de intrare, iar 771 au fost neplătitori de bilet.
Muzeul Orăşenesc Tăşnad a avut numai 106 vizitatori, din care 70 plătitori, iar 26 neplătitori.
La Casa Memorială Ady Endre, lucrurile stau ceva mai bine, având în vedere că aici este vorba despre 440 de vizitatori.
La Casa Memorială Vasile Lucaciu din Apa au ajuns, anul trecut, 189 de persoane, iar la Muzeul din Bogdand, numai 64. Pe de altă parte, Muzeul Şvăbesc Petreşti se poate lăuda cu 458 de vizite, iar Muzeul Moţilor din Scărişoara cu numai 10.
În ce priveşte fluxul de vizitatori de la Casa “Iacob Mărcuţ” din Călineşti, acesta a fost unul foarte slab, fiind vorba doar de 15 vizitatori.
Pragul Gospodăriei ţărăneşti din Chilia a fost trecut de numai 9 persoane, iar Muzeul local Oraşu Nou a fost văzut de 55 de persoane.
La Casa Ţărănească din Certeze nu a fost niciun vizitator, iar la Muzeul în aer liber de la Măriuş au fost 23 de persoane.
Muzeul Local Turţ, pe de altă parte, a atras 70 de vizitatori, iar Rezervaţia Arheologică de la Bobald, 272.
Cuptoarele Dacice din Medieşu Aurit – Dumbrava prezintă, în continuare, interes sporit pentru sătmăreni, sau turişti veniţi din alte judeţe. În acest caz, vorbim despre 450 de vizitatori.
Pe de altă parte, Muzeul Local Andrid, a atras numai 43 de turişti, iar Casa Muzeu Tăşnad, numai 25.
Atelierul memorial Aurel Popp, din municipiul Satu Mare a avut 207 vizitatori, iar
Atelierul memorial Paul Erdos, numai 83.
Un total de 32.383 de vizitatori în 2020
Per total, dacă ne referim la toate insituţiile muzeale aflate în subordinea Muzeului Judeţean Satu Mare, rezultă că, în 2020, acestea au fost vizitate de 32.383 de persoane.
Din acest număr, au achitat bilet de intrare la expoziţii permanente sau temporare, ori la alte activităţi demarate de insituţie, un număr de 9444 de persoane, iar 6341 au fost beneficiari care nu au achitat pentru serviciile instituţiei de cultură.
În statistica întocmită de şeful Secţiei de Relaţii cu Publicul al Muzeului Judeţean Satu Mare, Brăduţ Popdan, se arată faptul că, în afara sediilor menţionate, au mai beneficiat de pe urma activităţii Muzeului un număr de 16.598 de persoane, de aici rezultă un număr total de 48.973 de beneficiari. Pe de altă parte, Muzeul Judeţean şi insituţiile aparţinătoare au fost vizitate, în 2019, de 82.147 de persoane, număr care îi include şi pe cei care au participat la acţiuni ale instituţiei, în afara locaţiilor subordonate.
Activitate intensă în mediul virtual
De asemenea, activitatea Muzeului Judeţean Satu Mare a fost foarte intensă şi în mediul virtual, astfel că un număr de 712.963 persoane au accesat fie pagina de FB a MJSM, fie cea a Biroului de Turism Cultural, ori site-ul MJSM.
Numai expoziţia comemorativă “14 mai 1970” a avut 79.503 vizitatori virtuali, iar cea intitulată “Sătmarul de altădată în colecţia de cărţi poştale Ioan Puşcaş” a fost văzută, prin intermediul mediului on-line, de către 3254 de persoane.
Evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Iei Româneşti a stârnit interesul a nu mai puţin de 94641 de internauţi, iar expoziţia “Veneţia şi laguna veneţiană în viziunea artiştilor români ai secolului XX” a fost văzută de 929 de persoane.
Cea mai aşteptată expoziţie din 2020
Fără îndoială că una din cele mai aşteptate expoziţii din anul 2020 a Muzeului Judeţean Satu Mare a fost cea intitulată “Liliecii – stăpânii nopţii”, care este deschisă publicului până în luna iunie 2021.
Până în data de 14 februarie 2021 a avut un număr de 1067 de vizitatori, începând cu data de 14 noiembrie 2020.
Orarul de vizitare este de marţi până sâmbătă, între orele 10:00 – 18:00, iar duminică se poate vizita între orele 10:00 – 14:00. Luni, instituţia de cultură este închisă.
Trebuie menţionat faptul că preţul biletelor de intrare este de 20 lei pentru un adult şi 10 lei pentru un copil.
Informaţiile ne-au fost furnizate de Brăduţ Popdan, şeful secţiei Relaţii cu Publicul şi Zsolt Kovacs, reprezentant al Biroului de Turism din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare.
Fii primul care comentează