Image 1
Image 2

ÎNGRĂDINEREA SINELUI

Zona de confort, un spațiu imaginar care ne limitează

Fie că ne dăm seama, fie că nu, cu toţii trăim într-o zonă de confort. Este acel spaţiu în care ne simţim bine, ne bucurăm de o siguranţă ce ne oferă linişte, calm.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Practic, în zona noastră de confort avem impresia că suntem într-o bulă, protejaţi de tot ceea ce se petrece în mediul exterior.
Cât de în regulă este să rămânem pentru toată viaţa în zona de confort şi mai ales ce facem când ieşim, suntem nevoiţi să ieşim din ea ne spun specialiştii.

 

 

Când meriţi mai mult, dar nu faci nimic pentru a avea

 

 

Ei bine, răspunsurile s-ar putea să ne surprindă. În primul rând, psihologii sunt de părere că această zonă de confort pe care avem impresia că am construit-o cu multă sudoare este numai în imaginaţia noastră. Practic, se spune că ne impunem chiar noi anumite limite, ridicăm bariere şi aşa ne imaginăm că trăim într-un spaţiu ce ne oferă siguranţa maximă. Nu e aşa.

 

Zona de confort e acel spaţiu imaginar în care avem impresia că avem tot ceea ce ne dorim. Din păcate, trăind cu această idee, după această regulă, nu facem decât să ne mulţumim cu ceea ce avem şi nu mai muncim deloc pentru a avea mai mult decât atât. Fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat măcar o dată să i se spună că merită mai mult. Cei ce trăiesc liniştiţi în zona de confort ştiu şi ei asta, că merită mai mult, dar se tem să facă vreun pas, se tem să iasă dintre baricadele puse chiar de ei înşişi.

 

 

Plafonare pe toate planurile

 

 

Zona de confort se traduce prin rutină, prin obişnuinţă, nu aduce nimic nou, nici măcar pe plan social, pentru că persoanele obişnuite să trăiască în zona de confort nu vor reuşi nici să lege prietenii. Din asta înţelegem că zona de confort e una de singurătate. Singurătatea atrage mai apoi pierderea încrederii în sine, o evaluare făcută de noi înşine sub nivelul la care suntem. Un blocaj pe plan personal. Oamenii ce trăiesc în aceste zone de confort tind să nu facă greşeli, să nu înveţe nimic în plus. Se plafonează, nu se dezvoltă emoţional, nu evoluează în niciun fel.

 

 

Cum ieşim din zona de confort?

 

 

În clipa în care ne dăm seama că nu mai evoluăm deloc suntem capabili să facem primul pas pentru părăsirea zonei de confort pentru că evoluţia înseamnă să explorăm un teren nou. Pentru a părăsi zona de confort e nevoie să ne organizăm, să stabilim obiectivele ce impun ieşirea din tipar, să ne implicăm trup şi suflet pentru a le atinge. Ieşirea din zona de confort înseamnă dezvoltare personală pe toate planurile. Înseamnă să avem mai multe activităţi ce ne fac plăcere, să facem sport, să ieşim la cinema, să citim, să ieşim cu prietenii. Ieşirea din zona de confort se face prin a merge în vacanţe, a vizita locuri pe care le-am visat până acum. Experienţele noi lărgesc orizontul şi ne fac mult bine. Psihologii ne recomandă să fim deschişi la tot ceea ce este nou, să fim conştienţi că o viaţă avem de trăit şi să o trăim cât mai bine, cât mai frumos.

 

 

Investiţii în cursuri de perfecţionare, de dezvoltare personală

 

 

Să nu uităm că părăsind zona de confort putem culege multe roade nu doar în viaţa de familie, ci şi în cea profesională. Putem investi în cursuri de perfecţionare bune în meseria noastră, în cursuri de dezvoltare personală unde învăţăm să ne asumăm riscuri. Totul depinde doar de noi, să ştim că merităm mai mult de la viaţă, să fim conştienţi de asta.

 

 

Iertarea, printre primele lecții de viață

 

 

Încă de mici copii învăţăm o lecţie importantă, şi anume să iertăm. Ni se explică de ce e important să iertăm, cum să facem asta şi la ce ne ajută. Odată cu trecerea anilor, de foarte multe ori dăm uitării această lecţie de viaţă şi ajungem să ne încărcăm sufletul cu o mulţime de dureri provocate de momentele în care nu am ştiut cât de importantă e iertarea.

 

 

Libertate sufletească

 

 

Potrivit psihologilor, iertarea este un act de mare valoare în viaţa noastră, este aducătoare de libertate sufletească, e ceva magic. În momentul în care nu-i mai considerăm vinovaţi pe cei care ne-au greşit şi nu ne mai simţim vinovaţi faţă de cei cărora le-am greşit putem să ne considerăm oameni liberi, oameni care nu cară cu ei în anii ce urmează un bagaj atât de greu de dus, cel încărcat cu regrete şi resentimente. Iertând ne eliberăm de sentimente negative, de emoţii din această sferă. Să nu uităm că atunci când nu iertăm pentru că nu vrem să face asta, păstrăm în sufletul nostru ceva rău, păstrăm mânie, dorinţă de răzbunare. Transformăm furia ce am simţit-o când cineva ne-a rănit în ură. Ura va furniza energia sufletului nostru în cazul în care nu iertăm.

 

 

Un act de iubire

 

 

Iertarea nu e un act de dreptate, ea ne eliberează sufletul şi îl poate chiar ajuta pe cel pe care îl iertăm. Putem spune, aşadar, că iertarea e un act de iubire. Iertând, în opinia specialiştilor, ne regăsim pacea sufletească, ne eliberăm de gândurile negative. Cel mai uşor e să învăţăm de la copii cum să iertăm, ei sunt cel mai bun şi la îndemână exemplu.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Iubirea de sine, cheia relațiilor reușite

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Beneficiile și avantajele terapiei prin dans

DESPRE DANS

Beneficiile și avantajele terapiei prin dans

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, această formă de terapie se bazează pe premisa că postura și mișcarea influențează starea psihică și modul în care funcționează o persoană din punct de vedere psihologic.