Asculta acest articol
În curând se împlineşte un an de la invazia Ucrainei de armatele Federaţiei Ruse. Criza economică a lovit ţările UE cu mai multă intensitate decât o făcuse coronavirusul. Multe din măsurile luate de Comisia Europeană ies la iveală după ce puternicul ziar The New York Times o dă în judecată pe Ursula von der Leyen. Preşedinta Comisiei Europene a avut un schimb de mesaje cu patronii firmei Pfizer care urma să producă vaccinul anti-Covid.
Profiturile realizate de giganţii farmaceutici sunt de ordinul miliardelor de dolari şi de euro.
Presa, după apariţia reţelelor de socializare, şi-a pierdut din putere şi influenţă. Fiecare cetăţean, fiecare politician, s-a trezit peste noapte cu o fărâmă din puterea pe care o are mass media tradiţională. Îndeosebi politicienii şi-au făcut propriile site-uri pe care lansează într-o veselie ştiri false.
Fake-news-urile în cea mai mare proporţie sunt lansate de instituţii, de partide, de politicieni. Ce altceva decât manipulare în masă sunt “comunicatele de presă” în care instituţiile îşi prezintă marile ralizări fără să verifice cineva dacă reflectă sau nu adevărul?
Posturile de televiziune sunt controlate la sânge şi amendate de CNA, ziarele sunt date în judecată, nu însă şi cei care lansează ştiri false pe reţelele de socializare sau pe site-uri.
Instituţiile publice s-au baricadat. Nimeni şi nimic nu poate ieşi din interiorul lor fără acordul şefului. Legea dreptului la informaţie a devenit o formă fără fond. Una întreabă un ziarist, o instituţie media, alta i se răspunde. Ziarul american care o dă în judecată pe şefa Comisiei Europene dă o lecţie tuturor instituţiilor media. Puternicul şi influentul ziar german, Bild, ceruse lămuri, dar nu a primit decât răspunsuri vagi. Cam în stilul în care autorităţile române răspund la cererile jurnaliştilor.
Cazuri speciale de ascundere a adevărului găsim la tot pasul în instoria recentă a României. Pe marginea crimelor din Caracal au curs fluvii de cerneală pentru care după ani de zile să aflăm că nu se ştie nimic precis.
Despre pensiile speciale se discută de ani şi ani de zile şi nimeni nu vrea să ştie de unde s-a pornit. Acum că din cauza pensiilor speciale este posibil să fie blocaţi banii de la PNRR, probabil că se va afla ce-i cu pensiile astea prin care un poliţist se pensionează la 45 de ani, iar un medic nu merge în pensie câtă vreme poate ţine un bisturiu în mână.
Poate simplă coincidenţă, tot în aceste zile ministrul Fondurilor Europene, Ioan Boloş, anunţă că ar putea fi blocate fondurile PNRR pentru România tocmai din cauza pensiilor speciale. Dacă un ziar american a putut-o da în judecată pe preşedinta Comisiei Europene, un ziar românesc ar putea da în judecată Parlamentul, guvernul şi chiar Curtea Constituţională? Este doar un exemplu.
Parlamentul încă de la înfiinţarea lui după revoluţia din decembrie 1989 a început o construcţie a statului român strâmbă, nedreaptă, injustă, incorectă şi chiar asupritoare.
Urmărind activitatea parla-mentarilor n-ai zice că este aşa. Ce muncesc parlamentarii noştri care ar putea îndrepta Constituţia astfel încât statul român să se poate debarasa de cei care nu produc, dar folosesc în beneficiul lor produsul muncii altora? De pildă unul propune să se dea zi liberă, plătită, celor care îşi serbează ziua de naştere. Alţii propun ca şi zilele de Bobotează şi Sfântul Ioan Botezătorul, în 6 şi 7 ianuarie, să fie zile libere. Astfel de la 1 Decembrie, Sfântul Nicolae, la Crăciun, Anul Nou şi Bobotează să se muncească numai printre sărbători şi zile libere. De ce să nu fie liberă şi 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, data de naştere a poetului naţional, Mihai Eminescu?
Uzinele Ford din Europa reduc personalul administrativ cu 3800 de angajaţi. Aparatul bugetar- administrativ al României creşte şi în aceste vremuri de crize succesive drastice. După Covid, război, criza energetică, numai valurile de cutremure mai lipseau ca să avem un tablou complet al acestor vremuri de restrişte şi jale.
În mijlocul dezastrelor generalizate numai zâmbetele electorale ale politicienilor, mai lipseau. Dar nu pentru multă vreme. Deja politicienii se înghesuie la cabinetele stomatologice să-şi lustruiască dinţii pentru a-şi face triumfala intrare în anul premergător celor patru rânduri de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale.
Oare va avea presa un cuvânt de spus în favoarea alegerii celor mai buni dintre cei buni? Dacă va urma exemplul ziarului american, fără îndoială că mass media îşi va merita renumele de câine de pază al democraţiei.
Fii primul care comentează