Asculta acest articolGreva profesorilor a scos în evidenţă principala problemă a zilelor noastre: lipsa de încredere. Una din întrebările din sondaje intens comentate, care fac deliciul presei, este “Câtă încredere aveţi în cutare şi cutare, preşedinte, prim ministru, guvern, partid etc. etc.”
Ce putem constata acum, după ratarea rotativei şi negocierile dintre reprezentanţii cadrelor didactice şi guvern?
O lipsă totală de încredere a greviştilor în promisiunile guvernului. Acesta este principalul impediment pentru care profesorii refuză să se întoarcă la muncă şi să încheie anul şcolar. Mai mult decât atât. Neîncrederea s-a generalizat. PNL nu are încredere în PSD, la fel cum primul ministru care vrea să plece, Nicolae Ciucă, nu are încredere în primul ministru care ar trebui să-i ia locul, Marcel Ciolacu.
Că opoziţia nu are încredere în putere este în firea lucrurilor. Pe urma liderilor, liberalii, la nivel de ţară, nu au încredere în social democraţi. Social democraţii răspund cu aceeaşi suspiciune şi lipsă de încredere în liberali. În contextul actual, asupra celui de al treilea partid al coaliţiei, UDMR, planează suspiciunea că este mai fidel Budapestei decât Bucureştiului. Prin urmare, judecând electoral, ambele partide se gândesc să scoată partidul condus de Kelemen Hunor de la guvernare. Sigur, PSD şi PNL s-ar alege cu două ministere bănoase pe care le-ar putea împărţi, evident fiecare dorindu-şi ministerul cu mai mulţi bani, mai exact Dezvoltarea regională condusă de Cseke Attila. Mergând mai sus, spre capul statului, este cât se poate de clar că preşedintele Iohannis nu are încredere în PSD, precum nici PSD nu crede în bunele intenţii ale preşedintelui în ceea ce priveşte partidul condus de Marcel Ciolacu. Neîncrederea îşi face simţită prezenţa malefică şi în interiorul fiecărui partid. Este de notorietate poziţia fostului prim ministru Florin Cîţu în echipa Ciucă. Un lider mai retras din rândul liberalilor cu notorietate, Ilie Bolojan, merge mai în esenţă: nu are încredere în capacitatea guvernului condus de Nicolae Ciucă, aliat cu PSD. În opinia lui, actuala coaliţie este incapabilă să implementeze reformele structurale necesare, singurele care pot scoate România din actuala criză.
Nici asupra naturii crizei nu există un consens politic general. În timp ce un Nicolae Ciucă şi un Marcel Ciolacu, lideri mai mult informali decât reali, cred că se află în faţa unei crize provocate de nişte lideri nereprezentativi pentru corpul profesoral, personaje importante din PNL şi PSD sunt convinşi că România se află în faţa unei crize profunde, o criză de sistem, generată de lipsa reformelor. Diagnosticul pus de Comisia Europeană, de importante instituţii internaţionale, pentru România ce se pregătea să intre în UE, era clar: corupţie generalizată. Acum, în timpul marii coaliţii de dreapta-stânga, peste corupţia generalizată s-a suprapus neîncrederea generalizată.
Nimeni nu mai are încredere în nimeni. SUA nu se mai bucură de o încredere necondiţionată din partea românilor. Încrederea în UE, şi chiar în NATO, nu mai este la nivelul de dinainte de pandemia de covid şi războiul din Ucraina. Revenind la tema zilei întrebăm: de ce ar avea încredere profesorii în promisiunile cuprinse în Memorandumul născocit de guvern? De ce s-ar bucura actualul guvern de încredere din partea populaţiei? În faţa realităţii, nimic nu mai justifică o continuare a alianţei împotriva naturii dintre PNL şi PSD. Fiecare partid ar trebui să-şi urmeze propriul drum, conform doctrinei, ideologiei, tradiţiilor, urmând ca ambele partide, cu bună credinţă, să colaboreze pe probleme punctuale. Dar este mai uşor să păcăleşti alegătorii arătând spre un duşman nevăzut, haosul care ar veni dacă PSD şi PNL nu ar fi împreună la guvernare: ar creşte prea mult AUR. Cine stă în calea realizării promiţătorului program de guvernare al coaliţiei PNL-PSD-UDMR? Propria lor incapacitate managerială.
Într-un final este previzibilă o ruptură cu scandal, un divorţ urât între PNL şi PSD. Ceea ce au făcut intrând împreună la guvernare nu a fost decât o încercare de a-şi amăgi electoratul în numele unei aşa-zise “stabilităţi politice”. Greva generală din învăţământ, protestele, nemulţumirile tuturor categoriilor socio-profesionale, este rezultatul catastrofal al unei înţelegeri prin care ambele partide nu au făcut altceva decât să încerce să păcălească populaţia.
Dată fiind tensiunea adunată în societate, o ruptură la nivelul PNL şi PSD se poate produce oricând. Ar mai fi o întrebare< de ce PNL şi PSD nu vin cu propuneri separate de stingere a conflictului de muncă profesori-guvern? Pentru că nu au o soluţie. Nici separat, nici împreună.
Fii primul care comentează