Asculta acest articolÎnceput pe un ton de catastrofă iminentă, comunicatul viitorului prim ministru Marcel Ciolacu nu este de natură să sperie profesorii. “Ne aflăm într-un moment în care fiecare zi de întârziere poate afecta viitorul unei generaţii întregi de copii. Sute de mii de elevi şi părinţii lor trăiesc în continuare cu teama că nu îşi vor putea da examenele. Acest lucru trebuie să înceteze.”
Orice conflict de muncă din lume se termină când cele două părţi cad de acord. Deocamdată guvernul, partea care trebuie să dea, vine doar cu promisiunea că va elabora un Memoramdum prin care îşi ia obligaţia să majoreze salariile după ce va fi adoptată Legea salarizării unitare.
Experienţa ne arată că o amânare înseamnă o şmecherie politică prin care puterea scapă de presiunea publică. Pe bună dreptate, în cazul acesta profesorii nu au încredere în promisiunile guvernului.
Pe de altă parte, situaţia nu este chiar atât de gravă cum vrea să o prezinte guvernul. Greva nu are cum afecta o întreagă generaţie de copii. Soluţii se pot găsi chiar dacă greva continuă. Guvernul este parte a problemei, nu a soluţiei.
Amânarea rotaţiei premierului a lăsat impresia că procesul este atât de complicat încât este nevoie să fie lăsat în pace, ca să poată negocia în linişte. Dacă o mână de oameni nu au fost în stare să ajungă la o înţelegere privind împărţirea unor ministere, cum se aşteaptă ca un conflict de muncă, real, care cuprinde sute de mii de oameni să se termine în doi timpi şi trei mişcări?
De peste 30 de ani, guvern după guvern, amăgesc populaţia. Doar cercul foarte restrâns din jurul partidelor politice, câteva instituţii de stat, se bucură de privilegii. Statul a devenit cel mai mare bancher, cel mai mare moşier, cel mai mare investitor, cel mai mare evazionist.
Partidele politice au politizat tot. Educaţia este politizată. Aşa cum la centru PSD, PNL şi UDMR îşi împart ministerele şi agenţiile de stat, funcţiile de secretari de stat, de directori generali, la fel în fiecare judeţ se împart între partide conducerile inspectoratelor şcolare, conducerile şcolilor, poate şi ale grădiniţelor, bibliotecilor, muzeelor, teatrelor, caselor de cultură etc. etc. Singurul lucru care nu se împarte între partide este responsabilitatea.
Cum ţara acum este guvernată de partide care în mod natural se află în opoziţie unul faţă de altul, responsabilitatea se disipează. Adică din punct de vedere politic nu răspunde nimeni. Dacă PSD ar fi în opoziţie ar cere alături de profesori şi liderii sindicali demisia guvernului PNL. Dacă PNL împreună cu alte partide de dreapta ar fi în opoziţie, ar cere demisia guvernului PSD, ar susţine toate revendicările greviştilor.
Intenţia guvernului este să-i scoată vinovaţi pe liderii sindicali. Aici PNL şi PSD se înţeleg perfect. Au şi acceptul UDMR. Ba şi pe al preşedintelui Iohannis care s-a ridicat printre primii împotriva profesorilor încercând să creeze o ruptură între ei şi liderii sindicali.
Dar greva din învăţământ nu este singura problemă a guvernului de coaliţie PNL-PSD-UDMR. Tensiunile din societate sunt diverse. Pensiile speciale afectează o anumită categorie socială despre care se spune că primesc prea mulţi bani, nemeritaţi. Militari, poliţişti, magistraţi, ieşiţi la pensie, anticipat, trăiesc cu teama că le vor fi micşorate pensiile. Nu sunt ei de vină, ci acelaşi stat care le-a acordat drepturi pe care acum nu ştie cum să le ia înapoi.
Dacă elevii, copiii pe care Marcel Ciolacu îi consideră victimele grevei profesorilor ar fi întrebaţi ce este statul nu ar putea da răspunsuri concrete.
Statul este preşedintele Iohannis care îşi pune mâna dreaptă pe piept când se cântă imnul României, dar şi preşedintele care îi ceartă pe profesorii care îndrăznesc să facă grevă.
Greu de acceptat, dar statul este şi Nicolae Ciucă aplecându-şi capul spre Marcel Ciolacu pentru a-i şopti ceva la ureche.
Acest stat trebuie să rezolve o problemă simplă< salariile unor dascăli. Va reuşi? Este mai greu de luat o decizie decât în cazul cumpărării unor avioane F-16, cam cu aceeaşi sumă care ar ajunge pentru armonizarea veniturilor tuturor categoriilor socio-profesionale din această ţară.
La un moment dat ar trebui să se vorbească şi despre cum este construit statul român. Concentrându-se prea mult pe “România educată”, preşedintele Klaus Iohannis a ratat această şansă. O va face viitorul preşedinte?
Fii primul care comentează