După scandalul iscat de demiterea ministrului Sănătății, ridicat de mass media la rangul de “criză politică”, o primă concluzie ar fi că primul acord în baza căruia a funcționat până acum coaliția de guvernare PNL – USR PLUS și UDMR nu a fost bine întocmit.
Astfel nefiind clar precizată modalitatea în care un ministru poate fi demis, fără să se consulte cu partenerii de guvenare, i-a permis premierului să-l demită pe Vlad Voiculescu.
Lucrurile s-au reglat. Conform anexei la protocol de acum înainte se va discuta în cadrul coaliției. În felul acesta eventuala ceartă se va consuma în spatele ușilor închise. Sau, mai direct spus, rufele se vor spăla în familie și abia apoi vor fi puse la uscat pe balcon, să le vadă toată lumea.
Aceasta ar fi forma. Însă fondul problemei rămâne. Este cât se poate de clar că USR PLUS are o teorie proprie despre guvernare, radical dierită față de a partenerilor.
PNL și UDMR au participat la guvernare în toate formulele posibile și imposibile de alianțe, de mezalianțe, de coaliții cu tentă de cumetrii politice. Stânga și dreapta s-au încustrit, s-au logodit, s-au căsătorit, au divorțat și iar s-au adunat pentru ca în final să descopere că sunt total incompatibile.
Astfel PNL, învățând din greșelile trecutului a simțit nevoia să-și treacă în statut că niciodată, sub nicio formă nu se va alia cu PSD.
Drept consecință ambele partide mari au găsit o nouă șmecherie: s-au aliat cu fracțiunile. PSD s-a sprijinit pe bucățica ruptă de Tăriceanu din PNL reușind astfel să facă o majoritate parlamentară. ALDE nu a mai trecut pragul electoral în 2020. Aceeași soartă au avut-o alte două fracțiuni, PMP rupt din PDL și Pro România, grup desprins din PSD.
Datorită, sau și datorită acestor mișcări disidente, nici PSD, nici PNL nu mai sunt partide atât de mari cum și-ar fi dorit.
Electoratul a respins micile partide. PMP, Pro România și ALDE, toate plasate sub pragul electoral, au irosit peste 10% din voturi. Ceva mai mult decât a obținut AUR la alegerile din timpul pandemiei.
Dacă și UMMR nu ar fi trecut pragul electoral, Parlamentul României ar fi intrat direct în criză. Pe de o parte PSD și AUR, pe de altă parte PNL și USR-PLUS. Pe cine ar fi desemnat președintele Iohannis cu formarea guvernului?
Privite lucrurile din această perspectivă, într-adevăr disputa dintre PNL și USR-PLUS nu întrunește condițiile pentru a fi numită criză politică.
Dar, după semnarea unui nou acord, nici pace definitivă nu se poate numi. PNL și USR PLUS, deja fără cratimă, sunt formațiuni politice tot atât de diferite pe cât sunt PSD și AUR.
Judecând după două figuri care au ieșit în evidență în această perioadă, senatoarea Diana Șoșoacă și ministrul Vlad Voiculescu, proporționalitatea dintre cele două tabere este aproape perfectă.
Declarațiile lui Vlad Voiculescu sunt tot atât de catastrofale ca și cele ale senatoarei Șoșocă. Grav în cazul USR PLUS este că s-au solidarizat cu fostul ministru. Grav în cazul premierului Cîțu este că a demis un ministru al unui partid partener fără să-l consulte, sau fără ca măcar să-l anunțe pe vicepremierul Dan Barna.
Vor mai exista astfel de episoade? Până la urmă ce s-a schimbat? Cine a ieșit întărit din această primă confruntare publică? Războiul va continua în subteran, cu atât mai vârtos cu cât în noul protocol este stipulat că de aici înainte totul va fi și mai transparent decât până acum?
Nu știm care dintre cele două partide va avea de câștigat. În schimb este limpede că amândouă au pierdut un mic procent din încrederea populației.
1 comentariu
Din pacate nu partidele astea mizerabile au pierdut sau pierd cat mai cu seama populatia !!!. 70% din populatia cu drept de vot nici nu s-au prezentat la vot pt. ca n-au avut pe cine sa-i aleaga !!!. Iar restul de 30% au ales dupa chipul si infatisarea lor de prosti si analfabeti functionali se sunt !!!. Asta este realitatea !. Nu avem conducatori capabili, avem doar mafioti, hoti si corupti intr-0 tara de nimica care este jefuita pe zi ce trece cu complicitatea celor pe care i-ati ales !!!. Mi-e scarba de puleticienii prosti si incompetenti pe care i-ati ales !!!. Nu gasesc unul mai iluminat printre ei !. Va meritati soarta pe deplin !. Parlamentul romanesc s-a transformat in Circul romanesc plin numai de Bufoni platiti boiereste din bani publici !!.