Asculta acest articolNu știu dacă există o definiție a pensiei, însă este de bun simț să se convină în mod unanim că pensie este o serviciu pe care statul îl face pentru evitarea sărăciei la bătrânețe.
Numai că în România pensia a devenit un mod de a te îmbogăți fără muncă. Și ne referim aici la așa-zisele pensii speciale. Dacă se numesc pensii speciale înseamnă că beneficiarii lor sunt oameni speciali. Numai că se poate ușor constata că specialii au devenit speciali doar după ce s-au pensionat. În timpul activității nu erau deloc speciali. Ba dimpotrivă, România avut mult de suferit pentru că UE ne reproșa că nu reușim să reformăm Justiția.
Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) abia anul acesta s-a suspendat. A durat atât de mult să facem pasul spre statul de drept în mare măsură pentru că MVC ieșea prost în fiecare an. Să zicem că timpul va rezolva problema pensiilor speciale în mod natural.
Dar întrebarea este dacă timpul va rezolva și problema partidelor, a guvernelor. Nu beneficiarii pensiilor speciale sunt vinovați. Guvernele care au permis această anomalie se fac vinovate de situația actuală.
A te pensiona la 45 de ani cu o pensie mai mare decât salariul este o anomalie. Este ca și în poezia Anei Blandiana în care cel ce se naște este mare și se micșorează pe măsură ce înaintează în vârstă, la sfâșit ajungând la dimensiunea unei semințe.
Problema pensiilor nu poate fi rezolvată și punct. Cu toate acestea toate guvernele promit creșterea pensiilor anul viitor. Din cauza alegerilor. Fiecare pensionar ar trebui să-și ocupe locul cuvenit în piramida pensiilor. Oricine a plătit mai mult timp trebuie să primească o pensie mai mare.
Limita de vârstă și valoarea de cotizare sunt singurele elemente ce trebuie luate în considerare și nicidecum importanța muncii pe carea prestat-o. Pentru astfel de merite se dau premii și diplome.
Construcția turnului trebuie să semene mai degrabă cu piramida trofică decât cu o corabie a nebunilor, cu un turn Babel. Nu pot fi puși elefanții deasupra furnicuțelor pentru că ele stau la baza unei societății normale.
Practic, în România ani la rând, guvern după guvern, a demonstrat că reforma pensiilor nu este gestionabilă. Dacă vârsta standard de pensionare este 62 pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, media fiind 63,5 înseamnă că fiecare persoană a trebuit să cotizeze cel puțin 40 de ani, iar speranța de viață după pensionare nu ajunge la 20 de ani.
Cine a încurcat toate ițele acestui sistem a pensiilor, din păcate a încurcat ițele tuturor sistemelor. Iar acum lumea așteaptă ca tocmai cei ce au dat totul peste cap să readucă ordinea în această dezordine. Nicio lege, nici o majorare, nu va proteja pe nimeni împotriva sărăciei la bătrânețe.
Mai mult decât în România banii pentru pensii s-au redistribuit după criterii politice, nu după principiul echivalenței. Mult mai supărătoare, mai dureroasă, este lipsa echivalenței decât disproporția strigătoare la cer dintre pensiile mari și cele mici.
Ar fi de bun simț să fie o limită de venit la stat, precum și o limită de pensie. Ajustările periodice sunt, de asemenea, disproporționate. A majora toate pensiile cu același procent nu face decât să mărească decalajul dintre cei cu pensii mici și cei cu pensii uriașe, dar fără contribuție.
Fii primul care comentează