Image 1
Image 2
Ieşind la iarbă verde să luaţi în seamă şi prezenţa căpuşelor care sunt confirmate, dar a a şerpilor în păduri
Apropierea minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, îi îndeamnă pe numeroşi iubitori de natură să-şi facă planuri de destindere şi recreere în aer liber, în zone cu multă verdeaţă.
Festival Madrigal la Satu Mare

EVENIMENTE CULTURALE

Festival Madrigal la Satu Mare

În perioada 24 aprilie – 15 iunie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din Satu Mare și Negrești-Oaș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.

Instrucțiuni simple pentru ouă de Paște vopsite natural

Anul acesta, am decis să inovăm tradiția ouălor de Paște, evitând vopseaua artificială care pătrundea prin coaja ouălor, dorind să oferim o alternativă sănătoasă și sigură pentru fiul meu. Am optat pentru vopsirea ouălor în mod natural, folosind ingrediente disponibile în propria bucătărie.

Aeroportul Satu Mare: 88 de ani de la inaugurare

IFPLUS ISTORIE LOCALĂ

Aeroportul Satu Mare: 88 de ani de la înființare.

INFORMAȚIA DE DUMINICĂ. Aeroportul Satu Mare marchează 88 de ani de funcționare prin lansarea unui proiect ambițios de modernizare. Înființat în 1936 printr-un decret regal, aeroportul a trecut prin decenii de dezvoltare, culminând recent cu finalizarea noului terminal și extinderea pistei.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now
Casa de modă – Satu Mare

IFPLUS ISTORIA ORAȘULUI

INFORMAȚIA DE DUMINICĂ: 50 de ani de la inaugurarea Casei de Modă din Satu Mare

Descoperă o poveste fascinantă din trecutul orașului Satu Mare: în 1974, Casa de Modă a Cooperației Meșteșugărești a fost inaugurată într-un eveniment grandios.

23 August 1957: O pagină din istoria orașului Satu Mare

Evenimentele din 23 August 1957, integrate în istoria orașului Satu Mare, reflectă nu doar comemorarea unei date, ci și complexitatea vieții sub regimul comunist, evidențiind modul în care politica și ideologia statului au modelat participarea publică și au contribuit la conturarea identității istorice a orașului.

Deputatul Cozma a prezentat candidații la alegerile locale pentru comunele Săcășeni și Culciu

CONFERINȚĂ LA SATU MARE

Deputatul Cozma a prezentat candidații la alegerile locale pentru Săcășeni și Culciu

Trei membri ai Partidului Național Liberal Satu Mare au susținut o conferință de presă, prin care s-a dorit informarea sătmărenilor cu privire la ultimele noutăți referitoare la adeziunea noilor candidați la alegerile locale. De asemenea, s-a abordat și subiectul creării unei alianțe la nivel local cu Partidul Social Democrat, însă momentan nu toate părțile implicate sunt de acord cu decizia luată la nivel central.

IFPLUSACȚIUNE DE COLECTARE

Asociația Copacul Vieții a adunat 27 de tone de deșeuri electrice

Aproximativ 27 de tone de deșeuri electrice și electronice au fost colectate în municipiul Satu Mare, în numai 4 luni, cu concursul a cel puțin 50 de voluntari ai asociației Ecologice și Umanitare "Copacul Vieții".

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

IFPLUS CONTROALE LA PETEA

3 tineri biochimiști au încercat să introducă în România substanțe dopante

3 tineri sunt cercetați de polițiștii de frontieră sătmăreni după ce la intrarea în țară, în bagajele acestora, au fost descoperite mai multe recipiente și pastile despre care există suspiciunea că s-ar încadra în categoria substanțelor dopante cu grad de mare risc.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now
Oi si capre

IFPLUS SUBVENȚII ÎN ROMÂNIA

Noutăți de la APIA privind animalele

Plata avansului la subvenţiile aferent anului 2023 a început pe 16 octombrie. Cum şi în acest an, asemeni anului precedent, la plata avansului intră şi fermierii crescători de bovine, alături de cei care cresc oi şi capre.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now
Aeroportul Satu Mare: 88 de ani de la inaugurare

IFPLUS ISTORIE LOCALĂ

Aeroportul Satu Mare: 88 de ani de la înființare.

INFORMAȚIA DE DUMINICĂ. Aeroportul Satu Mare marchează 88 de ani de funcționare prin lansarea unui proiect ambițios de modernizare. Înființat în 1936 printr-un decret regal, aeroportul a trecut prin decenii de dezvoltare, culminând recent cu finalizarea noului terminal și extinderea pistei.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now
Casa de modă – Satu Mare

IFPLUS ISTORIA ORAȘULUI

INFORMAȚIA DE DUMINICĂ: 50 de ani de la inaugurarea Casei de Modă din Satu Mare

Descoperă o poveste fascinantă din trecutul orașului Satu Mare: în 1974, Casa de Modă a Cooperației Meșteșugărești a fost inaugurată într-un eveniment grandios.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

IFPLUS ISTORIE LOCALĂ

23 August 1957: O pagină din istoria orașului Satu Mare

Evenimentele din 23 August 1957, integrate în istoria orașului Satu Mare, reflectă nu doar comemorarea unei date, ci și complexitatea vieții sub regimul comunist, evidențiind modul în care politica și ideologia statului au modelat participarea publică și au contribuit la conturarea identității istorice a orașului.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

ACTIVITĂȚI PATRIOTICE ORGANIZATE DE MUZEUL JUDEȚEAN SATU MARE

INFORMAȚIA ZILEI TV

SPORT INTERNAȚIONAL

MAI MULT SPORT

SPORT PENTRU TINERET

POLITICĂ INTERNĂ

POLITICĂ EXTERNĂ

CONFLICTE INTERNAȚIONALE

Numărul morților în războiul din Gaza

RĂZBOI ÎN ORIENTUL MIJLOCIU

Numărul morților în războiul din Gaza

Peste 300 de drone și rachete au fost lansate asupra sa din Iran, Irak și Yemen, adăugând că marea majoritate dintre ele au fost interceptate.
Iranul spune că a efectuat atacul ca răspuns la un raid israelian asupra consulatului iranian din Siria la 1 aprilie și spune că problema poate fi acum „considerată încheiată”.

ARTĂ ȘI ARHITECTURĂ

Festival Madrigal la Satu Mare

EVENIMENTE CULTURALE

Festival Madrigal la Satu Mare

În perioada 24 aprilie – 15 iunie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din Satu Mare și Negrești-Oaș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.

ARHEOLOGIE ȘI ANTICHITĂȚI

IMOBILIARE

FONDURI EUROPENE

ENERGIE

LICITAȚII ȘI CHELTUIELI PUBLICE

PESCUIT ȘI VÂNĂTOARE

APICULTURĂ

POMICULTURĂ ȘI VITICULTURĂ

CREȘTEREA ANIMALELOR

APIA

LEGUMICULTURĂ

EXPOZIȚIE LA MUZEU

Cactuşi şi plante ornamentale la Muzeul de Artă

Muzeul Judeţean Satu Mare şi Asociaţia colecţionarilor de cactuşi “AZTEKIUM ” Satu Mare organizează expoziţia “Cactuşi şi plante ornamentale” care se va desfăşura în perioada 20-23 septembrie 2018, în curtea Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean Satu Mare – P-ţa Libertăţii nr 21.

PLANTE ORNAMENTALE ȘI MEDICINALE

TÂRGURI ȘI PIEȚE

IFPLUSCRĂCIUN 2023

Tradiții în județul Satu Mare

Crăciunul este praznicul familiei, al bucuriei şi al păcii. An de an îl aşteptăm cu o emoţie sfântă, pregătindu-ne atât trupeşte, cât şi sufleteşte, prin post, rugăciune şi fapte bune, pentru primirea Pruncului Iisus, Care Se naşte în peştera de la periferia Betleemului.

TURISM RURAL

OBIECTIVE TURISTICE

LOCURI DE CAZARE

TRASEE TURISTICE

Barcelona anunță mărirea taxelor

TURISM EXCESIV

Barcelona anunță mărirea taxelor

Din Algarve până la Barcelona, taxele sunt introduse pentru a aborda problema turismului excesiv. Preocupările legate de impactul negativ al unui număr prea mare de turiști sunt răspândite.

TURISM INTERNAȚIONAL

TURISM BALNEO - CLIMATERIC

TURISM CULTURAL

CLINICI ȘI SPITALE

MEDICI

Peste 1000 de sătmăreni au beneficiat de campania “Din grijă pentru tine”

SERVICII MEDICALE LA SATU MARE

Peste 1000 de sătmăreni au beneficiat de campania “Din grijă pentru tine”

Campania de Educație și Prevenție Sanitară “Din grijă pentru tine”, care s-a desfășurat în municipiul Satu Mare la Casa Dăinuirii, s-a bucurat de mare popularitate în rândul sătmărenilor. Fiecare cetățean care a beneficiat de serviciile medicale oferite a făcut o programare în prealabil, și astfel Casa Dăinuirii a fost vizitată de peste 1000 de sătmăreni în ultimele două zile.

MEDICAMENTE

TRUP ȘI SUFLET

Beneficiile ceaiului matcha

BENEFICII PENTRU CORPUL NOSTRU

Secretele sănătății într-o ceașcă de matcha

Matcha este o varietate de ceai verde cu o calitate superioară, care este măcinată fin sub formă de pulbere. Procesul său de preparare implică băterea pulberii de matcha cu apă fierbinte, în loc să fie infuzată în apă clocotită, rezultând un ceai verde spumos, bogat în beneficii deosebite pentru sănătate.

INSTITUȚII PUBLICE

NOTARII PUBLICI

AVOCAȚI

MEDICI DE FAMILIE

MEDIC DE FAMILIE BURTICEL LIANA IOANA

Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.

MEDIC DE FAMILIE CÂMPEANU FELICIA

MEDIC DE FAMILIE C.M.I. DR. POP ANA

FARMACII

FARMACIA SFÂNTUL ŞTEFAN

Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.

GALENUS-FARMACIA 3

FARMACIA SALVATOR

MEDICI SPECIALIȘTI

CLINICA HAM JANOS

Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.

C.M.V. DR. ERDEI GYULA

S.C.M. CARITAS MEDICA

MEDICI VETERINARI

INSPECTORII VETERINARI FAC CONTROALE

Verifică pungile cu semințe de mac și cânepă

Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș au controlat unități de consum de pe raza județului. Vizate sunt produsele care conțin în compoziția lor semințe de mac și de cânepă. În urma verificărilor efectuate s-au constatat unele depășiri ale limitelor maxime admise, motiv pentru care produsele respective au fost distruse.

C.M.V. DR. ERDEI GYULA

Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.

SERVICII FUNERARE

AVNI&NORBI FLOURS S.R.L.

Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.

ALEXIUS SERV S.R.L.

IULIANA FUNERAR

PENSII

BĂNCI

C.E.C BANK SATU MARE

Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.

BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA SA

ASIGURĂRI

ASIGIO

Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:

LOCURI DE JOACĂ

KIDCITY DISTRIBUTION

Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:

THE CHILDREN SUNSHINE

ZUM ZUM

SERVICII REPARAȚII ȘI ÎNTREȚINERE

REPARAȚII TELEVIZOARE

Televizoarele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

REPARAȚII-CONSTRUCȚII

Amenajările interioare nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

REPARAȚII FRIGIDERE

Frigiderele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

SERVICII AUTO

DR CAR SZABO S.R.L.

Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.

ESEDRA S.R.L.

IONAS ZELE S.R.L.

BISERICA ORTODOXĂ

BISERICA GRECO-CATOLICĂ

BISERICA ROMÂNO-CATOLICĂ

BISERICA REFORMATĂ

ISTORIA RELIGIILOR

După Sinodul Ecumenic din anul 325 de la Niceea, Sfânta Elena s-a îndreptat către Ierusalim

ISTORIA BISERICII

După Sinodul Ecumenic din anul 325 de la Niceea, Sfânta Elena s-a îndreptat către Ierusalim

Sfântul Constantin a fost proclamat împărat după moartea tatălui său, Constanţiu Chlor. Acest lucru l-a pus în conflict imediat cu Maxențiu, un tânăr care aspira la titlul imperial. Înaintea bătăliei, Sfântul Împărat Constantin s-a rugat lui Dumnezeu al creștinilor pentru succes în lupta din ziua următoare, iar răspunsul divin a venit într-un mod neașteptat. 

CULTE NEOPROTESTANTE

ACȚIUNI CARITABILE

SHOWBIZ

Instrucțiuni simple pentru ouă de Paște vopsite natural

Instrucțiuni simple pentru ouă de Paște vopsite natural

Anul acesta, am decis să inovăm tradiția ouălor de Paște, evitând vopseaua artificială care pătrundea prin coaja ouălor, dorind să oferim o alternativă sănătoasă și sigură pentru fiul meu. Am optat pentru vopsirea ouălor în mod natural, folosind ingrediente disponibile în propria bucătărie.

ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Proiect al Asociației Stea și Spitalului Județean pentru prevenirea abandonului școlar

MUNICIPIUL SATU MARE

Proiect al Asociației Stea și Spitalului Județean pentru prevenirea abandonului școlar

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a desfășurat prima activitate în cadrul parteneriatului pe care îl are cu Asociația Stea din municipiul Satu Mare. Practic, prin cabinetul de Planificare familială și cu sprijinul Cantonului Basel-Stadt Elveția, s-a implementat o secțiune a programului “Reducerea abandonului școlar în rândul tinerelor rome, printr-o abordare intersecțională”.

o masa calda

RESPONSABILITATE CIVICĂ

Cadrele didactice și elevii de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare gătesc împreună la “O masă caldă”

Satu Mare, 15 februarie 2024 – Într-o demonstrație frumoasă de comunitate și solidaritate, doamnele profesoare de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare au ales să își petreacă ziua de astăzi într-un mod cu totul special, alături de elevii lor. Împreună, au participat la inițiativa “O masă caldă”, unde au gătit și au împărtășit momente de neuitat.

PROTECȚIA COPILULUI

AJUTOARE SOCIALE

CASE DE BĂTRÂNI

DONAȚII

COLEGII ȘI LICEE

ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ

GRĂDINITĂ

STUDII ÎN STRĂINĂTATE

CĂRȚI

ARTĂ ȘI ARHITECTURĂ

PROFESII

IPJ SATU MARE

Stagiu de pregătire pentru 34 de agenți de poliție

În perioada 4 decembrie 2023-5 ianuarie a.c., Biroul de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a organizat și desfășurat un stagiu de pregătire, structurat pe trei componente: teoretică, practică și de adaptare.

MESERII

CARIERELE VIITORULUI

SATU MARE

Angajații AJOFM intră în grevă generală 

Membrii sindicatelor afiliate la Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii, dar și angajații neafiliați au anunțat faptul că vor intra în grevă generală pentru eliminarea inechităților salariale și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

ÎNSCRIERI ȘI RECRUTARE

Campania “Salvator din pasiune” este deschisă trei zile

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare continuă campania “Salvator din pasiune” cu seria a XIII-a, 2023.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now

JOB ȘI OPORTUNITĂȚI

MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

COMUNICATE INSTITUȚII PUBLICE

LOCALE

În 2024, Cluj-Napoca are un buget record.

Emil Boc a prezentat cele mai importante proiecte de dezvoltare a municipiului pentru 2024. Primarul a precizat că meritul pentru cel mai mare buget din istoria orașului este al clujenilor și a administrației locale care a fost capabilă să atragă fonduri europene, pentru că ”înainte de a împărți, trebuie să produci”.

COMUNICATE JUSTIȚIE POLIȚIE JANDARMERIE

COMUNICATE PARTIDE POLITICE

COMUNICATE MEDICALE

COMUNICATE PROIECTE EUROPENE

Implementare sistem fotovoltaic de 260 kW

Anunț finalizare implementare proiect

Implementare sistem fotovoltaic de 260 kW

SC METAMOB SRL, cu sediul în : str. Aurel-Vlaicu, nr. 102-106, Municipiul Satu Mare, jud. Satu Mare, cod postal 440122, România, anunta finalizarea proiectului cu titlul „Implementare sistem fotovoltaic de 260 kW”, co-finanțat prin Fondul de Coeziune, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 11:

COMUNICATE MEDIU

COMUNICAT DE PRESĂ

Stadiul Campaniei de plată în avans 2023

Având în vedere că în data de 23 octombrie 2023, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 956, actul normativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la regimul subvențiilor aferente Campaniei de plată în avans, respectiv Ordinul 447/2023  pentru aprobarea în anul 2023 a relocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din Fondul european de garantare agricolă din cadrul Planului strategic PAC 2023 – 2027, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în sistemul financiar contabil al instituției, au fost transferați un număr de 100.135 fermieri cu o sumă de aproximativ 41,04 milioane euro, în vederea efectuării plăților în băncile comerciale și/sau Trezorerie.

COMUNICATE CONSTRUCȚII

COMUNICATE RETAIL

COMUNICATE FINANCIAR

COMUNICATE EDUCAȚIE

COMUNICATE LIFESTYLE

TIMP LIBER

Alpinismul – este un sport pentru toată lumea? (ADVERTORIAL)

Alpinismul este un sport antrenant care a captat atenţia multor amatori din România. Această activitate constă în escaladarea munţilor, mai ales a vârfurilor dificil de atins. Cu trecerea timpului, alpiniștii au devenit tot mai interesați de traseele grele și mai puțin convenționale.

COMUNICATE MEDIA MARKETING ȘI PR

COMUNICATE AUTO

INSTITUȚII PUBLICE

Casa Județeană de Pensii Satu Mare

Casa Județeană de Pensii Satu Mare este instituția publică care administreaza și gestioneaza pe plan local sistemul public de pensii.

APIA Satu Mare

Printre altele, APIA asigură derularea operaţiunilor financiare legate de gestionarea fondurilor alocate; Asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari; Autorizează plata către beneficiari în urma verificării cererilor de plată sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora.

DSVSA Satu Mare

D.S.V.S.A.  Satu Mare organizează întreaga activitate sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi răspunde de aplicarea legislaţiei din domeniul apărării sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, siguranţei alimentelor de origine animală şi nonanimală, protecţiei şi bunăstării animalelor şi protecţiei mediului.

NOTARI PUBLICI

AVOCAȚI

MEDICI DE FAMILIE

MEDIC DE FAMILIE BURTICEL LIANA IOANA

Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.

MEDIC DE FAMILIE CÂMPEANU FELICIA

Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.

MEDIC DE FAMILIE C.M.I. DR. POP ANA

Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.

FARMACII

FARMACIA SFÂNTUL ŞTEFAN

Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.

GALENUS-FARMACIA 3

Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.

FARMACIA SALVATOR

Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.

MEDICI SPECIALIȘTI

CLINICA HAM JANOS

Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.

C.M.V. DR. ERDEI GYULA

Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.

S.C.M. CARITAS MEDICA

Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.

MEDICI VETERINARI

C.M.V. DR. ERDEI GYULA

Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.

SERVICII FUNERARE

AVNI&NORBI FLOURS S.R.L.

Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.

ALEXIUS SERV S.R.L.

Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.

IULIANA FUNERAR

Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.

PENSII

Casa Județeană de Pensii Satu Mare

Casa Județeană de Pensii Satu Mare este instituția publică care administreaza și gestioneaza pe plan local sistemul public de pensii.

Grupul pensionarilor din Satu Mare

Printre altele, Grupul pensionarilor din Satu Mare asigură derularea operaţiunilor financiare legate de gestionarea fondurilor alocate; Asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari; Autorizează plata către beneficiari în urma verificării cererilor de plată sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora.

Asociația Pensionarilor din Satu Mare

Asociația Pensionarilor din Satu Mare organizează întreaga activitate sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi răspunde de aplicarea legislaţiei din domeniul apărării sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, siguranţei alimentelor de origine animală şi nonanimală, protecţiei şi bunăstării animalelor şi protecţiei mediului.

BĂNCI

C.E.C BANK SATU MARE

Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.

BANCA COMERCIALA INTESA SANPAOLO ROMANIA SA

Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.

BANCA TRANSILVANIA SUCURSALA SATU MARE

Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.

ASIGURĂRI

ASIGIO

Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:

LAND BROKER DE ASIGURARE

Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:

ALLIANZ-ŢIRIAC

Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:

LOCURI DE JOACĂ

KIDCITY DISTRIBUTION

Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:

THE CHILDREN SUNSHINE

Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:

ZUM ZUM

Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:

SERVICII REPARAȚII ȘI ÎNTREȚINERE

REPARAȚII TELEVIZOARE

Televizoarele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

REPARAȚII-CONSTRUCȚII

Amenajările interioare nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

REPARAȚII FRIGIDERE

Frigiderele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.

SERVICII AUTO

DR CAR SZABO S.R.L.

Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.

ESEDRA S.R.L.

Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.

IONAS ZELE S.R.L.

Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.

VEDETE

CONCERTE ȘI SPECTACOLE

TEATRU ȘI CINEMA

CIUDĂȚENII

SEX ȘI DRAGOSTE

IFPLUSEXPLICĂM LUCRURILE

„Himenul nu există”

Când faci sex pentru prima dată, o membrană subțire care închide vaginul se rupe și sângerează? Dar nu. Documentarul „Mitul himenului” risipește o concepție greșită răspândită in timp.

JOCURI

Ziar 25.04.2024

Ziar 25.04.2024

… This content is for IZ Digital+Print, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ PDF, IZ+ si IZ PDF...

This content is for IZ Digital+Print, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ PDF, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, and Abonament Online PDF 1 An members only.
Log In Join Now
Vișeuoan săltat și reținut de polițiștii din Cluj pentru înșelăciune

Închiria utilaje, apoi ”le evapora” și nu mai plătea nici chiria pentru ele

La data de 23 aprilie a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 32 de ani, din județul Maramureș, după ce au documentat activitatea infracțională a acestuia sub aspectul infracțiunii de înșelăciune.